Aceasta este povestea Teodorei Maftei, scrisa de ea si primita in data de 8 martie 2009. O reproduc mai jos in intregime.
––––––––––––––––––––––––––––––
Hei!
Ma intrebai anul trecut daca vreau sa-ti spun povestea mea. Nu eram sigura atunci, poate si pentru ca simteam ca ceva nu e ok si ca nu s-a terminat inca. Dovada, saptamana trecuta am mai facut o operatie. A 6-a. Nici acum nu sunt sigura ca s-a terminat problema asta, dar m-am hotarat sa-ti spun povestea mea. Nu stiu cum sa incep si nu as vrea sa sune ceva de genul…”Buna, sunt Teo si… am suferit vreo 5 operatii pe creier.”
Asa ca am sa-ti spun povestea cu cuvintele mele si cu starea mea de spirit de acum, iar introducerea o poti face tu despre mine, Teodora Maftei, PR la Pro TV, un pic de fotograf si mai mult decat o persoana norocoasa.
So…this is my story!
„Imi place sa cred ca povestea mea este una cu happy-end. Chiar daca nu s-a terminat inca cu durerile mele de cap si chiar daca nu ma voi simti mai bine de atat. Povestea mea este cu happy-end pentru ca, in ciuda durerilor care de multe ori sunt insuportabile si in ciuda celor 6 operatii pe care le-am facut, am puterea sa zambesc, am devenit mai puternica si, mai mult decat atat, am invatat sa traiesc, sa ma bucur de viata si sa simt din plin fiecare zi.
Si in martie 2005 aveam dureri mari de cap, ameteli si stari naspa, dar atunci nu stiam cu adevarat ce e viata, nu realizam ca nimic nu este intamplator si ca dincolo de toate astea exista si o parte frumoasa a vietii.
Am aflat pe 16 martie 2005 ca am un chist arahnoidian de fosa posterioara (mai exact pe creirul mic). Si era unul destul de mare – 6,7 cm. Tot ce vroiam era sa nu ma mai doara capul si, in inconstienta mea de atunci, nu am mai pierdut timpul, nu am mai cerut inca o parere si m-am operat o saptamana mai tarziu la Spitalul de Urgenta Floreasca. Multi au spus ca sunt curajoasa… Poate. Dar era mai degraba un curaj provenit din inconstienta unei pesoane care nu s-a gandit nicio clipa la ce presupune o operatie pe creier, care sunt riscurile sau urmarile.
Pe 23 martie 2005 a fost primul hop din viata mea. Au fost ceva probleme in tipul operatiei, chistul a explodat din cauza presiunii intracraniene foarte mari, am intrat in stop cardio-respirator, dar… m-am nascut a doua oara, dupa cum au spus doctorii. Nu are rost sa povestesc cum m-am trezit dezorientata la terapie intensiva (cand am vazut icoana cu Maica Domnului, am crezut ca am murit) si cu dureri de parca imi taiase cineva craniul cu drujba.
M-am recuperat foarte repede si foarte bine, insa dupa scurt timp au reaparut durerile de cap. In mai, acelasi an, parca cineva mi-a mai dat una in cap: chistul se refacuse (avea peste 5 cm) si trebuia sa ma operez din nou. Parca era o gluma proasta si am trecut si eu, ca multi altii, prin stadiul intrebarilor „de ce eu?”, „de ce mie?”, „cu ce am gresit?” etc. Am tras aer in piept si pe 11 mai m-au operat a doua oara (tot la Floreasca). Mi-au pus un shunt spinal, un furtun in coloana care sa dreneze lichidul din chistul meu. Am stat acasa 10 luni, m-am pus pe picioare si am reinceput munca.
Totul a fost ok, nu am mai avut dureri decat din cand in cand si suportabile, ameteli cand si cand si parea ca problema s-a rezolvat. Dar in vara lui 2007 am inceput iar sa ma simt rau. La fiecare control, doctorul care ma operase imi spunea ca nu e nimic, ca nu are legatura cu operatiile si cu chistul, ca o sa treaca si ca nu are ce opera, desi altii imi spuneau ca a aparut hipertensiunea intracraniana. Am suportat cat am suportat, iar la inceputul lui 2008 m-am dus la un alt speciaist, la Spitalul Bagasar, am facut un RMN care arata clar: hipertensiune intracraiana. Verdictul: trebuia operat ieri ca sa nu apara hidrocefalia. Desi mi-a fot teama ca nu va accepta sa ma opereze (fiind un pacient operat deja de doua ori de alt doctor la alt spital, ca un adevarat profesionist, noul meu doctor a acceptat cazul si pe 3 martie anul trecut m-au operat a 3-a oara si mi-au pus un shunt peritoneal (adica un alt furtun de dren de la chist pana in stomac). Pentru prima oara m-am temut, dar am simtit si cum prind putere. Stiam ce inseamna operatiile pe creier, realizam ca pot pierde tot ce aveam si au aparut emotiile. Dar erau emotii… constructive, ca sa zic asa. Pentru prima oara era optimista si increzatoare ca va fi totul bine.
Operatia a decurs fara probleme, intr-o saptamanaeram acasa, insa la 10 zile de la operatie am facut o comotie cerebrala si am intrat in coma. Glumesc si spun ca nu era genul meu, asa ca n-am stat prea mult si…m-am trezit. Norocoasa. Fara sechele. Criza pe care am facut-o nu avea legatura cu operatia de mai devreme. Doctorii mi-au explicat ca vasele de sange s-au subtiat din cauza faptului ca am stat prea mult cu hipertensiunea intracraniana. Nu mai conta. Iportant era ca mi-am revenit. Si a fost bine. Un pic. Apoi am inceput sa am dureri de coloana si de gat, ramaneam intepenita si ceva era in neregula.
Furtunul din coloana, cel pus de doctorii de la Floreasca, imi dadea dureri crunte (intrase adanc in maduva si atingea nervii spinali si nervul Arnold, motiv pentru care nu ma putea misca – am aflat mai tarziu). Mai puternica decat oricand, am inteles ca trebuie sa mai trec prin niste hopuri pentru a fi ok. Am acceptat faptul ca trebuie sa ma opereze iar. Am acceptat totul cu incredere, incredere in doctorii de la Bagdasar si incredere in fortele mele, incredere in Dumnezeu si in faptul ca totul va f ok. Aeam oricum talismanele mele, oameni speciali in jurul meu, prieteni vechi si preteni noi, visele mele si gandurile frumoase.
In octombrie (anul trecut) m-au operat de 2 ori si au reusit sa scoata furtunul care imi dade durerile de coloana si de gat si care risca sa faca si mai mult rau.
Cat am stat in spital, 3 saptamani, nu am avut timp sa ma gandesc la durerile mele. Am vazut atata durere in jur, atatia oameni care nu aveau curaj sau putere, incat am simtit ca toate incurajarile pe care le primisem eu trebuie sa le impart celorlalti. Atunci am facut si seria de fotografii „Romania in spital”.
Am inceput sa ma misc din nou ca un om normal, nu ca lupul cum ma miscam inainte, sa nu mai am durerile de coloana pe care le aveam si am rasuflat usurata. Dar povestea nuse opreste aici. Au reaparut durerile de cap (frontal si la ceafa), pierderi de echilibru si migrene urate si dupa un nou control, la inceputul acestui an, am aflat motivu: se drena prea mult lichid acum si era nevoie de o valva la furtunul pus anul trecut. Vestea buna era ca nu ma mai opera la cap, ci doar la stomac, la capatul shuntului. Zis si facut. Pe 25 februarie am facut-o si pe asta. A 6-a operatie. La o zi de la operatie mi-au dat drumul acasa, iar acum sper si ma rog sa-mi treaca durerile si de cap si macar 50 la suta sa ma simt mai bine si astept primavara.
Nu stiu ce va fi mai departe. Stiu ca nu mai vreau sa stau intr-un spital din Romania. E trist si gri. Avem doctori atat de buni, atat ca profesionisti, cat si ca oameni, asa cum am descoperit la Spitalul Bagdasar, dar conditiile… offf. Cat am stat acolo m-am gandit cat de greu trebuie sa le fie sa lucreze in aceste conditii, cu zgomotul de picamere de dimineata pana seara, in galagia aceea si conditiile care te fac sa te simti in urma cu 30 de ani, cu saloane in care pacientii stau cate 2 in pat si nu se poate respira aer curat… Jos palaria si tot respectul meu pentru doctorii si asistentele pe care le-am cunoscut acolo si care nu uita sa fie oameni in conditiile date.
Cat depre mine… orice ar fi, trebuie sa merg mai departe. Poate daca in martie 2005 as mai fi cerut o parere si nu m-as fi grabit la operati, azi povestea mea nu ar fi fost atat de lunga si nu ar fi continut 6 operatii, ci una. Dar eu cred ca nimic nu este intamplator si uneori e nevoie sa mori un pic pentru a simti ca traiesti. E trist ca trebuie sa trecem prin asemenea chinuri pentru a invata sa traim. Pentru mine nu regre nimic. Regret insa ca au trebuit sa treaca prin momente grele, de teama si teniune, oameni dragi mie, care au stat cu grija si care nu meritau sa sufere dincauza mea.
Acum, chiar daca nu va fi mai bine nici dupa aceasta operatie si va trebui sa ma invat sa traiesc cu starile astea si sa suport in fiecare zi durerile de cap, nu am cum sa ma dau batuta. Pentru ca am atatea de facut, pentru ca am oameni deosebiti in jurul meu si pentru ca datorita lor ma simt o persoana speciala.”
Asta e povestea mea.
Un week-end frumos iti doresc!
Dasanti's Weblog - Viata, sentimente, informatie 
Uau…Sincer, nu ma asteptam sa publici povestea mea atat de repede si nu la povesti tragice. Cand am recitit randurile astea, parca as fi descoperit povestea unei alte persoane. Cred ca este a doua oara in viata mea cand ma impresioneaza povestea asta, pe care am trait-o si pe care ma incapatanez sa o duc mai departe. Poate de multe ori par puternica in ochii celorlalti (iar daca e asa, meritul este al celor din jurul meu care-mi dau incredere si energie), dar imi place mai mult sa cred ca sunt in continuare un copil inconstient de adevarata povara si o fiinta boema totodata. Da, imi place sa spun I’m just a dreamer care urmeaza exemplul lui Johnnie Walker: Keep walking.
Comentariu de T.o — 9 martie, 2009 @ 3:34 pm |
Buna Teodora ! Este extraordinar cum Dumnezeu alege unii oameni pentru a demonstra cata putere exista in acestia, cata lupta pot duce si cata durere pot indura !
Nu cred ca te consoleaza sau ajuta cu ceva sa-ti spun ca esti intr-adevar o norocoasa sau o aleasa a Domnului pentru a exemplifica si puterea pe care o are EL asupra noastra !
Am citit povestea ta ,Teodora , doar pentru faptul ca am cautat pe internet sa inteleg ce i se intampla tatalui meu care ieri 12 martie 2009 a fost diagnosticat cu „chist arahnoidian la nivelul fosei posterioare , de 17 mm” si care a fost internat ca urmare a unui accident vascular cerebral care s-a instalat cel mai probabil duminica pe 08 martie 2009….
De aici se complica viata tuturor : a lui (care este in varsta de 71 ani), in primul rand, si a noastra a copiilor care de altfel suntem oameni maturi (peste 40 de ani!), a tuturor celor care nu l-au inteles pentru accesele de furie si pentru comportamentul sau ciudat !
Se spune ca fiecare are de dus o cruce in acesata viata si ca acea cruce este atat de mare pe cat este sufletul fiecaruia de mare ! Oare sa fie adevarat?! Este o teorie a contrariilor ,la prima vedere , adica , din suferinta si prin suferinta sa ajungi sa implinesti un destin care sa fie demn de lumea celor drepti ? Nu stiu…un destin care sa te apropie de sfinti?….Sper sa nu va deprim cu gandurile mele , insa , inca mai sustin (si-mi cer ieratre daca gresesc!) ca Dumnezeu parca le da unora numai suferinta ! Poate ca asa trebuie?! Poate ca asa este scris…?! Cine poate sti?! Important este intr-adevar pentru oamenii aflati in suferinta sa se simta norocosi ca au langa ei pe cei dragi , care le impartasesc toata dragostea si pentru care merita sa traiasca si ei , chiar daca in suferinta!
Din suflet iti doresc tot binele si multa , multa sanatatae ! Sa speram ca pentru tine , care esti atat de tanara, Dumnezeu a mai scris si o parte vesela a vietii tale , care parte iti doresc sa inceapa cu aceasta primavara frumosa si sa te tina o vita intreaga !
Toate cele bune !
Cu sinceritate ,
Mihaiela Apostol
Comentariu de Mihaiela Apostol — 13 martie, 2009 @ 6:10 pm |
Draga Mihaiela, de multe ori sunt tentata sa spun ca nimic nu ma mai impresioneaza dupa ca am simtit si trait, dupa cata durere am vazut in jurul meu in spitale, dar nu e asa. Randurile tale mi-au umezit ochii. Inseamna mult pentru mine si sa stii ca ma ajuta mai mult decat crezi ceea ce imi spui, ca sunt „intr-adevar o norocoasa sau o aleasa a Domnului pentru a exemplifica si puterea pe care o are EL asupra noastra”. Chiar astazi ii spuneam mamei mele ca am trecut de ceva vreme de momentele in care credeam ca Dumnezeu ma pedepseste pentru ceva ce am facut. Acu sunt in stadiul in care stiu ca Dumnezeu ii incearca pe cei puternici si ii caleste si ii pregateste poate pentru vreo misiune. Si cu mintea mea, inca de copil la aproape 30 de ani, am intrebat-o pe mama de ce? Ce misiune are Dumnezeu pentru mine de ma incearca atat? Ca nu vreau sa merg nici in armata si nici la razboi, am incercat sa glumesc, un pic amar dupa o seara si o noapte de durere si chin. Nu stiu ce misiune are Dumnezeu pentru mine, dar daca reusesc macar un pic prin povestea mea, prin gandurile mele si energia mea pozitiva, prin incurajarile mele sa-i ajut pe cei care sufera, sa le alin un pic durerea sau sa-i fac sa zambeasca, sa spere, sa vrea si sa creada… atunci nu regret ca acesta este pretul.
Si apoi, norocoasa ma simt si pentru ca am in jur oameni cu suflet bun si ganduri frumoase, ceea ce ii doresc si tatalui tau.
Stiu ca este mai greu pentru cei din jurul nostru, al blnavilor, sa treaca prin asa ceva, pentru ca mi se pare mai greu de indurat neputinta de a-l ajuta pe cel drag, decat durerea noastra fizica.
Iti multumesc pentru cuvintele si incurajarile tale si sper din suflet sa treceti cu totii peste aceasta incercare si, cel mai important, sa aveti puterea de a accepta, de a suporta, de a zambi mai deprate orice s-ar intampla.
Comentariu de T.o — 13 martie, 2009 @ 6:23 pm |
Draga Teodora,am plans cand am citit povestea ta,am citit chiar printe randuri,cu siguranta multe lucruri nu ai vrut sa le scrii si…inteleg de ce.Esti tare curajoasa,esti o luptatoare dar in acelasi timp esti modesta.
Iti multumesc pentru marturia ta,pentru faptul ca ai avut putere sa impartasesti din experienta operatiilor tale(6!!!)si in principal urmarile acestora.Sper din tot sufletul sa te faci sanatoasa,sa te bucuri de viata asa cum vrei tu.Dumnezeu stie de ce ne da aceste incercari!
Eu…de anul trecut stiu ca am un chist arahnoidian,am acceptat greu boala,la mine e la coloana vertebrala,inoperabil.Am fost disperata de durere,acum…am momente cand nu ma doare,acestea sunt putine,in rest am o durere permanenta in picioare.La cap este durerea de baza a acestei arahnoidite,am un tratament de baza si unul de maxima urgenta.In fine, eu am 47 de ani.
Dumnezeu sa te aibe in grija si sa fie cu noroc ultima operatie!
Ai mult talent de fotograf,am vizitat site al tau.Iti doresc restabilire grabnica si multe satisfactii personale!
Cu multa simpatie,
Rodica
Comentariu de Rodica M.F — 21 martie, 2009 @ 12:35 am |
Doamna Rodica, imi pare rau ca povestea mea v-a facut sa plangeti. Stiu cum este sa te doara mai tot timpul ceva, mai ales ca, se pare, nici dupa aceasta a 6-a operatie durerea mea de cap nu cedeaza. Stiu cum este sa fii disperat de durere si sa accepti ca nu mai poti fi ca inainte si ca esti altfel decat ceialti, iar durerea te macina pe zi ce trece si, din pacate, are puterea uneori de a te indeparta de cei din jur.
Sper totusi sa aveti putere sa mergeti mai departe si va doresc sa aveti in jur oameni dragi care sa va ajute sa va bucurati din plin de fiecare zi.
Va multumesc pentru aprecieri si ma bucur ca v-au placut fotogafiile mele si mi-ar placea sa-mi mai scrieti si cu alta ocazie si sa-mi spuneti ca va simtiti mai bine!
Va doresc o zi mai buna ca cea de ieri si o primavara frumoasa!
Comentariu de T.o — 21 martie, 2009 @ 8:50 am |
Buna Teo,
Maine se implineste o luna de la ultima ta operatie,as dori sa stiu cum te simti,daca durerile de cap au mai cedat.Sincer,ma gandesc la tine mai tot timpul,poate ti se pare bizar dar eu cred ca pe unii oameni suferinta ii apropie.Eu am sotul care este alaturi de mine,ma sustine si ma incurajeaja,a fost cu mine si merge in continuare la controale medicale,nu ma lasa sa merg niciodata singura.A inteles ce inseamna un chist arahnoidian,ce dureri si tulburari iti da aceasta boala.Din pacate eu sunt departe de casa,la 2000km iar aici in afara de sotul,am 2 prietene care imi sunt alaturi.Poate ca sunt o „norocoasa”,fiind aici,am un tratament si sunt data in grija la Clinca de Tratare a Durerii.Aici doctorii nu au voie sa lase bolnavii sa suporte durerea,si le explica despre boala lor,nu le ascunde nimic din riscuri,evolutie,etc.Am vazut pe net ca in Romania este un program de pregatire a medicilor pentru tratarea durerii,Pain American a organizat asta impreuna cu fostul spit nr9,iar dr.Ciurea este responsabilul.Exista o lista cu doctorii care participa la aceasta pregatire,nu ar fi rau pe viitor sa contactezi unul din ei si impreuna cu neurochirurgul care te-a operat sa-ti dea un tratament pentru durere neuropatica.Mi-am dat o parere,poate nu ai nevoie,insa ceea ce ai suferit tu cred ca trebuie urmarit si facut controale dese.
Eu am 2 zile de cand sunt mai bine,insa crizele de durere observ ca se indesesc,sper sa raman la acest stadiu de durere,sa nu urce in intensitate.Cand am zile bune,profit si fac plimbari lungi cu catelusa mea,ascult muzica pe radio 27 post romanesc transmis pe net.Cand ploua si eu nu sunt bine,citesc enorm de mult,la Tv….cateodata seara.
Bisous si multa sanatate,
Rodica
Comentariu de Rodica M.F — 24 martie, 2009 @ 2:07 pm |
Da. Maine este o luna de la operatia 6, sau Die Hard 6, cum spun eu. De simtit nu ma simt mai bine. Am ajuns sa iau 3 pastile de ketorol pe zi, ca sa suport un pic si sa mai vin si eu la munca, pt ca nu pot sta numai in casa. Dar durerile sunt groaznice, ma doare si capul si coloana, in zona cervicala. Stiu ca am si o spondiloza cervizala si, din cauza problemelor mele, cu operatiile acolo la ceafa, crizele sunt mai urate si uneori nu ma pot misca, nu pot baga barbia in piept, ma misc ca lupul si nu rezist mai mult de cateva minute in picioare. Voi incerca niste sedinte de acupunctura si magnetoterapie, voi merge la control la Bagdasar chiar maine, sa vad daca pot incerca un tratament mai agresiv pt dureri, voi incerca tot ce se poate. Desi sunt momente in care cred ca mai mult ma chinui, atata timp cat mai am vointa si dorinta de a fi bine si de a merge mai departe, nu pot sa renunt. Nu am voie sa renunt, macar pt cei din jurul meu.
Ma bucur ca aveti un sot intelegator si stiu cum este sa fii atat de norocos sa ai alaturi un om care intelege prin ce treci, care are grija de tine si te suporta cu toate crizele astea, cu toate durerile si momentele proaste. Stiu cum e si stiu ca, daca nu as fi avut norocul de a avea parte de oameni speciali langa mine, nu as fi rezitstat pana acum.
Am sa ma interesez si de acel program, care mi se pare esential din astfel de situatii si pt persoane cu afectiuni de genul asta si va multumesc mult ca mi-ati scris si mi-ati povestit despre acest lucru.
Sper sa aveti mai multe momente in care sa fiti bine si sa profitati din plin de acele clipe, de plimbari si orice lucru care va bucura.
Va multumesc din nou ca mi-ati scris si ca va ganditi la mine si mai astept vesti. Vesti bune, ok?
Comentariu de T.o — 24 martie, 2009 @ 2:46 pm |
Of!Sunt…nu stiu cum sa zic,am adaugat RSS(acolo langa favorit)si verificam daca ai scris,nu vedeam nimic,am banuit ca nu ai chef sau nu esti bine.In seara asta eram hotarata sa intru pe blogul tau si sa-ti scriu acolo dar…mi-ai raspuns,chiar imediat.De,batranete sau…necunosterea calculatorului.
Imi cer scuze!
Nu cred ca e o idee buna sa incepi munca,in situatia ta ar trebui sa ai grija:vantul,frigul,caldura excesiva,soarele iti fac rau,iti intensifica durerile.
E normal sa ai un tratament,nu trebuie sa te sperie faptul ca iei 3 pastile pe zi,important e sa gasesti prin mai multe incercari,o solutie pentru durerile tale.Sunt antidepresoare care dau rezultate foarte bune in durerile neuropatice,nu cred ca un chirurg stie sa dea un tratament,cred ca un neurolog bun ar putea sa-ti prescrie ceva pentru durere.Ai suportat niste operatii,ai niste sechele care in timp indelungat o sa se vindece,insa pana atunci,nu lasa durerea sa te invinga.Stii ca de la durere poti deveni depresiva?
Dupa cate ai indurat,cred ca nu te poate speria un tratament,niste pastile?Trebuie sa gasesti o solutie,acupunctura cred ca este o idee buna iar daca gasesti pe cineva sa-ti faca un fel de acupunctura prin apasare de degete,ar fi minunat.Acest gen il fac cei care practica Shiatsu,eu fac acest masaj si imi face foarte bine.Am vazut ca se face in Romania,e scump pentru o juma de ora,eu fac o sedinta de aproape 2 ore la acelasi pret.Poate gasesti mai ieftin.
As vrea sa-ti mai spun ceva,eu eram o femeie foarte activa si dintr-o data m-am trezit ca sunt doborata de boala,ca nu mai pot lucra,menajul in casa nu mai puteam sa-l fac,la o invitatie cu prietenii nu putem sa ies,etc.Am avut o perioada cand practic imi plangem de mila,de situatia in care ma gaseam,nu acceptam boala.Apoi,am stat de vorba cu mine si mi-am zis ca trebuie sa ies din cercul vicios in care intrasem,tratamentul ma ajuta dar mai mult m-am ajutat eu.Am adoptat o catelusa,am un suflet langa mine toata ziua,m-a vindecat de depresie,ma face sa rad,ma obliga sa o scot la plimbare,sa am o activitate,sa ma simt utila.Sunt multe lucruri pe care nu le mai pot face ca inainte,dar nu-mi pasa,sanatatea inainte de toate,restul…incet si cu rabdare.
Merg la culcare,e tarziu si nu pot sta mult asezata.Iti mai scriu altadata.
Sper ca esti bine,ca durerile ti-au mai trecut si esti linistita.
Te imbratisez si noapte buna!
Comentariu de Rodica M.F — 9 aprilie, 2009 @ 12:34 am |
Doamna Rodica, ma bucur ca mi-ati scris si imi ce scuze ca abia acum va raspund, dar nu am fost in apele mele zilele trecute. Nu pot spune ca mi-au trecut durerile, mai ales ca, in urma ultimelor radiografii si teste am descoperit niste probleme la coloana si se pare ca acum durerile de cap pe care le am sunt din cauza spondilozei si a celorlalte afectiuni ale spatelui, asa ca…am trecut pe alt tratament, din fericire da roade, dar sunt si zile in care mai trebuie sa strang din dinti si in care nu ma pot misca cum trebuie. Dar…supravietuiesc. Tratamentul asta, pt afectiunile coloanei, este doar simptomatic, dar macar stim de ce am durerile astea si ce e de facut. Ma bucur, astfel, ca nu mai bajbai si stiu exact ce am si ma bucur ca am parte si de zile mai bune, in care durerea e suportabila sau chiar trece cateva ore si in care ma simt un om functionabil, ca sa spun asa, si mai pot face si eu una alta. Asta imi da putere sa merg mai departe si ma ajuta sa sper si sa visez la vacanta. Da, visez cu ochii deschisi la o vacanta de cateva zile, de parca, plecand intr-un loc frumos, ma rup de durere si de problemele astea.
In rest, vin la munca in fiecare zi si incerc sa fiu utila, sa stau cat mai mult, am noroc de sfi si colegi intelegatori, dar si de o meserie pe care o fac cu placere si care imi da energie. Sper ca in timp sa se mai amelioreze duerile si sa ma apropii cat mai mult de forma mea si energia dinainte. Ceea ce va doresc si dvs si Sarbatori linistite, cu bucurie si fara dureri.
Comentariu de T.o — 13 aprilie, 2009 @ 9:42 am |
HRISTOS A INVIAT!
Draga Teo,am fost ocupata cu saditul florilor,curatenie de primavara si cum din cauza bolii ma misc cu incetinitorul….nu am mai intrat pe aici.Ma bucur sa stiu ca esti mai bine,ca lucrezi si ai satisfactii profesionale,este mare lucru.Ai grija de tine,sa nu faci excese fizice sau intelectuale,cate putin,un pas inainte in fiecare zi si asa te intaresti,devii puternica.Am mai intrat pe blogul tau,am vrut sa-ti scriu acolo dar nu m-am descurcat.Deh!poate o sa reusesc!
Daca visezi la vacanta,este semn bun,ai tot dreptul la liniste si relaxare dupa toate cate le-ai indurat,lasa totul balta si profita cat poti de locul unde mergi.
Iti doresc multa sanatate si pe curand!
Rodica
Comentariu de Rodica M.F — 20 aprilie, 2009 @ 8:35 pm |
AM 31 ANI AZI AM AFLAT CA AM UN CHIS ARAHNOIDIAN DE FOSA SUPERIOARA CU DIAMETRU DE 7 MM SUN F F SPERIATA . AM NISTE DURERI INGROZITOARE DE Cap ameteli , stari de voma de lesin , mise intetoseaza si vederea . luni trb sa merg cu rezultatele la neurolog .nu stiu ce sa fac . e prima data cand aud de asa ceva.
Comentariu de MOLDOVEANU MIHAELA — 4 septembrie, 2009 @ 7:21 pm |
Mihaela, din pacate nu te pot ajta decat cu sfaturi sin experienta mea si iti doresc sa fii curajoasa si increzatoare. Daca mergi la un doctor bun, vei avea mari sanse sa fii nu bine, ci foarte bine, fara sa trebuiasca sa treci prin cate operatii am trecut eu. E drept ca eu cand am descoperit boala eram mai mult inconstienta decat curajoasa si nu stiam exact ce inseamna si ce presupune o astfel de boala. Nu iti recomand sa citesti prea multe pe net despre ce si cum. Stii cum e, fericiti cei saraci cu duhul. Stiu ca e gru cu durerile si migrenele astea urate, eu inca ma lupt cu ele, dar sper sa ai putere sa treci peste si, cel mai important, iti doresc sa ai langa tine oameni care sa te inteleaga si sa fie mereu alaturi de tine. Asta e cel mai important. Boala noastra e unarelativ noua, comparativ cu alte boli care nu mai stim cand au aparut. De aceea in tara noastra nu sunt „maestri” in doemniu, cum sunt cei specializati afara special pe aceasta boala. Dar gandeste-te ca va fi bine, ok? Si bucura-te de clipele fara durere, caci astea sunt cele mai pretioase. Bafta si ai grija de tine:)
Comentariu de T.o — 5 septembrie, 2009 @ 11:12 am |
Draga Rodica, nu am mai dat niciun semn si nici nu mai stiu nimic de dvs. Sper ca totul e bine. Eu am zile asa si-asa, dar incerc sa ma bucur mai mult de cele asa, decat sa ma spar de celelalte…si-asa:)
Comentariu de T.o — 5 septembrie, 2009 @ 11:13 am |
iti multumesc ca miai raspuns , acum cand iti scriu am niste dureri groaznice de cap. iau o gramada de calmante dar cred ca nusi mai fac efectul. sa stii ca ai dreptate conteaza mult sa ai langa tine oameni care sa te inteleaga. am un sot si doi copii.ma doare ingrozitor capu. vroiam sa stiu daca este ceva grav . eu de 3 saptamani nu am putut sa mai merg la munca . sunt in c m . crezi ca o sa pot sa mai merg? mihaela
Comentariu de MOLDOVEANU MIHAELA — 5 septembrie, 2009 @ 9:33 pm |
Mihaela, stiu cum e si imi amintesc de primele mele dureri de cap. 24 de ore din 24. Nu puteam face nimic, nu te intelegeai cu mine, tot ce voiam era o drujba:))) Am fost suficient de inconstienta incat sa-mi doresc sa fac orice, chiar si o operatie riscanta,doar ca sa scap de dureri. Acum, dupa ce am trecut prin 6 operatii si inca nu sunt cat de bine as fi sperat, imi dau seama cat de mult conteaza s-i asculti pe cei din jur, sa gasesti un medic bun si nu sa te arunci cu capul inainte cum s-ar spune. Acum tot ce pot e sa sper ca nu va fi mai rau, iar daca nu vor trece durerile, sper sa am puterea sa le indur.
Sunt sigura ca vei fi bine si vei trece peste dureri, sunt sigura ca vei merge iar la munca si, cel mai important, trebuie sa fii bine pentru copiii tai. Stiu ca doare groaznic, dar trebuie sa mergi la un medic bun care sa te ajute. Solutii exista sisper ca totul va fi bine. Iti doresc sa ai putere si sa ai alaturi de tine oameni care sa te inteleaga si sa te ajute.
Comentariu de T.o — 6 septembrie, 2009 @ 1:18 pm |
buna,vreau sa iti spun ca am fost la neurolog la noi aici la buzau, am facut tratament , dar din ce in ce mie mai rau . am fost din nou la control si mia dat trimitere la spitalul nr 9. nu stiu ce o sami faca acolodar numai sa scap ca nu mai pottttttt.
Comentariu de MOLDOVEANU MIHAELA — 28 septembrie, 2009 @ 12:13 pm |
Mihaela, e bine ca vei ajunge la Spitalul 9. E spital de specialitate si sunt doctori foarte buni, atat ca specialisti, cat si ca oameni. Stiu ei ce au de facut si exista solutii ca s te simti mai bine. Nu renunta:)
Comentariu de T.o — 28 septembrie, 2009 @ 12:16 pm |
iti multumesc pentru incurajare da sa stii ca numi mai este asa frica , ca la inceput dar tot ma doare capu f tare . acum ramane doar sa astept .
Comentariu de MOLDOVEANU MIHAELA — 28 septembrie, 2009 @ 12:30 pm |
Da, din pacate stiu cum e. Si eu ma simt foarte obosita de atatea dureri…dar sper s se rezolve curand si sa mai am si din cand in cand zile fara sa ma doara capul. Ceea ce iti doresc si tie:)
Comentariu de T.o — 28 septembrie, 2009 @ 12:56 pm |
buna, te intreb si eu cum e la rmn cerebral, pentru ca urmeaza sa-l fac. mi-e f rau de locurile inchise vreau sa stiu daca e la fel ca la tomografie sau intri toata in tub
Comentariu de MOLDOVEANU MIHAELA — 30 septembrie, 2009 @ 4:20 pm |
La RMN intri toata in tub si dureaza mai mult decat CT, dar nu trebuie sa te sperii si sa te gandesti la chestii naspa. Incearca sa te relaxezi si sa te gandesti la ceva frumos, ca si cum ai atipi si ai visa frumos. Si e important sa nu te misti deloc. Bafta:)
Comentariu de T.o — 30 septembrie, 2009 @ 7:53 pm |
Draga Teo,vad ca esti curajoasa si o ajuti cu sfaturi bune pe Mihaela.Eu stiu ca tu ai nevoie sa-ti pastrezi energia pentru tine,stiu cum simti durerea si in ce fel te doare.Cred ca ti-am mai spus,te admir pentru simplitatea si naturalul de care dai dovada dar mai ales pentru cuvintele blande scrise.
Tu ai mai facut vre-un control?Cum te mai simti,putin mai sus am citit ca asa si asa…
Eu sunt”bine”,continui tratamentul,am scazut doza la un medicament care imi provoca constipatie,incerc sa jonglez un pic cu unele medicamente,las marja pentru cand sunt in criza mare de durere.Asta e!
Acum trei luni,sotul s-a operat de a patra hernie discala,i-au pus artrodeza si a trebuit sa fiu eu tare si in forma, sa-l ajut,sa-l ingrijesc,etc.Acum ca a trecut si se simte bine sunt un pic linistita.
Iti doresc multa sanatate si mai scrie cand poti!
Comentariu de Rodica M.F — 13 noiembrie, 2009 @ 12:14 am |
Pentru Mihaela
Draga mea,stiu ca esti speriata dar mai ales socata de diagnostic,poate ai intrat pe internet si asa ai inteles ce inseamna aceasta arahnoidita.Cand suntem intr-o situatie disperata,ne agatam si de un fir de pai.
Stiu ca ai dureri dar durerea poate fi combatuta cu medicamente,luate in doza progresiva.Sper ca ai facut deja RMN-ul si te-a consultat un neurolog sau un neurochirurg la spit.9Sau deja te-ai operat?
Daca chistul nu evolueaza ca marime si nu iti provoaca alte tulburari neurologice,mai asteapta si incearca cu medicamente.Ai intrebat neurologul daca acest chist e din nastere sau l-ai facut mai tarziu?
Esti tanara si ai un sot,trei copii,toti au nevoie de tine!Trebuie sa fi curajoasa asa ca Teo sau ca mine,nu te lasa,cu chist arahnoidian se poate trai,cu urcusuri si coborasuri,cu un tratament.
Astept sa ne scrii,multa sanatate!
Comentariu de Rodica M.F — 13 noiembrie, 2009 @ 12:39 am |
Draga Rodica, pot sa spun ca ma simt mai bine. Nu am mai scris de multisor pentru ca, acum fix 3 saptamani, am facut si a 7-a operatie. Da. Am fost la un control la Viena, in vara, si cei de acolo au decis ca ar trebui sa ma opereze si sa ma ajute cumva. Iar acum 3 saptamani am fost sa rezolv si treaba asta. Mai exact, mi-au pus un fel de sifon, ii spun ei, o valva la furtun, in zona capului, mai exact la gat. Operatia a fost o reusita, eu m-am simtit tare bine imediat dupa operatie, doar ca organismul meu a reactionat mai apoi destul de urat si am avut o criza de 3 zile de chin, cu dureri mari care nu treceau cu nimic si doctorii nu gaseau un motiv pt care ma simt asa rau. Dar a trecut. Analizele au aratat ca al meu creieras e destul de ok in conditiile date, iar doctorii se asteapta ca macar 50 la suta sa ma simt mai bine, chiar daca nu voi scapa de tot de dureri de cap. Dar ei spun ca acum ar trebui sa se regleze presiunea din capul meu, marea problema, si sa nu mai am crize din cauza asta, sincope sau caderi din picioare, ameteli si migrene de alea lungi si urate. Eu simt o schimbare in bine, am experimentat si…bucati din zi in care nu am dureri si sper sa fiu pe drumul cel bun si macar sa nu ma mai doara capul in fiecare zi si sa am momentele mele de dorma maxima.
Cam astea sunt noutatile si iti multumesc ca mi-ai scris si iti multumesc pt cuvintele tale si sper sa te simti si tu bine, puternica si optimista si sa te bucuri din plin de clipele bune si fara dureri si de zilele usoare:)
Comentariu de T.o — 13 noiembrie, 2009 @ 9:24 am |
Draga mea micuta Teodora,imi frangi inima!De ce nu ai scris ca te vei opera?Te-ai gandit probabil ca nu intereseaza pe nimeni in afara de familie,dar nu e asa,eu vezi bine ca intru si vreau sa iti scriu din cand in cand.Ti-am respectat tacerea,gandindu-ma la o stare de lung repaus,care e de inteles intre noi cei atinsi de boala,apoi m-am gandit ca daca lucrezi,esti solicitata fizic,etc.Sper ca aceasta ultima operatie sa-ti aduca multa alinare,sa continui tratamentul cu medicamente,ele sunt in copletare,diminueaza durerea.
Nu trebuie sa lasi durerea sa atinga cote maxime si apoi sa iei calmante ca atunci nu mai au acelasi efect,la mine asa functioneaza.
Ai discutat cu doctorii sa vezi ce ai voie sa faci si ce nu?Ma refer la:cat poti sta in picioare,cat poti sa faci o plimbare,asezata sau in fata calculatorului….
Chiar daca ai o meserie frumoasa,ar trebui sa renunti,tu nu ar trebui sa ai un program fix de munca,faci ceva cand poti si daca poti.Esti tanara,ai viata inainte iar daca nu te protejezi,nu o sa o poata face nimeni,nici neurochirurgii,nici medicamentele.
Eu nu mai lucrez din februarie 2008,sunt recunoscuta handicapata si am o pensie de boala,sigur mi-ar fi placut sa continui munca dar nu e posibil,stiu ca n-o sa fiu niciodata cum am fost inainte,din contra boala o sa avanseze si o sa fiu limitata.Deci te rog sa fi prudenta,daca te odihnesti mult,nu o sa ai ameteli.Trebuie sa-ti ajuti boala!
Te pup si bunul Dumnezeu sa te aibe in paza,sa-ti dea un somn usor si sa te faca sanatoasa.
Comentariu de Rodica M.F — 13 noiembrie, 2009 @ 11:27 pm |
Draga Rodica, iti multumesc pt cuvintele tale si pt sfaturi. Nu am spus nimic inainte pt ca nu stiam exact cand ma operez si cred ca mai era si un pic de superstitie. Dar eu sper ca operatia asta sa fie ultima si sa ma simt mai bine. Da, stiu, vor mai fi dureri si ameteli, dareu sper macar 50 la suta sa fiu mai in forma, sa am o viata normala si sa ma pot bucura de zile fara durere si de activitatile pe care vreau sa le fac. Dupa primele 2 operati am stat acasa in medical timp de 10 luni. Nu mai vreau asta. Abia astept sa incep munca. Doctorii mi-au spus ce si cum, sa o iau incet si sa nu ma obosesc si oricum am noroc de un job frumos si nu foarte solicitant mereu si de oameni in jur care sunt intelegatori si care au grija sa ma trimita acasa daca vad ca intrec masura:)) Dar trebuie sa muncesc si trebuie sa am activitate, nu pot sta numai acasa, in pat, caci deja m-am saturat de atata letargie. Doar ca o sa fiu atenta sa nu intrec masura si sa ma opresc cand trebuie. Pana revin la munca insa, profit si dorm la pranz, caci noaptea si asa am probleme cu somnul, si incerc sa-mi incarc bateriile ca sa fiu in forma. Stiu ca boala asta e o boala degenerativa si nu vreau sa ma gandesc la asta si de aceea vreau sa ma bucur din plin de fiecare clipa buna, de fiecare zi fara durere, de fiecare lucru pe care il fac cu bucurie si care ma face sa ma simt implinita si imi da, pe langa liniste, si putere sa merg mai departe. Multumesc mult pt gandurile tale si pt cuvintele tale si iti doresc putere, liniste, ganduri frumoase si zile dranice:)
Comentariu de T.o — 14 noiembrie, 2009 @ 9:32 am |
nu mam operat ,am ajuns la noi la buzau la un spital la magura carec se cheama niufon . am stat acolo 5 saptamani . am avut mare noroc ca mia swcos dumnezeu in cale un dr exceptional. mia facut in cap 16 infiltratii adica niste injectii pe care le faceam in tample si intra direct in creier . normal spitalu este de neuropshiatrie. mie numi vine sa cred ca dupa tot ce am suferit si dupa durerile groaznice si insuportabile pe care leam avut acum am ramas doar cu o durere infundata care imi trece doar cu un paracetamol. acest dr a fost ca un dar ptr mine dat de dumnezeu . sunt f f dureroase aceste infiltratii dar dupa cat suferisem atatia ani cu dureri au fost o nimica toata . acum sunt cat de cat binisor doar ce am iesit din spital si sunt inca sub tratament.
Comentariu de MOLDOVEANU MIHAELA — 7 decembrie, 2009 @ 4:26 pm |
nu mam operat ,am ajuns la noi la buzau la un spital la magura carec se cheama nifon . am stat acolo 5 saptamani . am avut mare noroc ca mia swcos dumnezeu in cale un dr exceptional. mia facut in cap 16 infiltratii adica niste injectii pe care le faceam in tample si intra direct in creier . normal spitalu este de neuropshiatrie. mie numi vine sa cred ca dupa tot ce am suferit si dupa durerile groaznice si insuportabile pe care leam avut acum am ramas doar cu o durere infundata care imi trece doar cu un paracetamol. acest dr a fost ca un dar ptr mine dat de dumnezeu . sunt f f dureroase aceste infiltratii dar dupa cat suferisem atatia ani cu dureri au fost o nimica toata . acum sunt cat de cat binisor doar ce am iesit din spital si sunt inca sub tratament.
Comentariu de MOLDOVEANU MIHAELA — 7 decembrie, 2009 @ 4:27 pm |
Buna ziua. Doamna Mihaela, am citit si recitit comentariile si discutiile de la povestea lui Teo.
Avem si noi un caz in familie, din pacate.
Va rog sa ne spuneti cum va mai simtiti…ce tratamente ati mai urmat…
Multa sanatate si numai bine!
Comentariu de Danut Codruta — 5 decembrie, 2021 @ 1:48 pm |
La multi ani cu multa,multa sanatate!2010 sa fie un an mai bun ca cel care a trecut si sa depasiti toate greutatile si suferintele cu mult optimism!
Teodora,am citit in noiembrie ce mi-ai scris si iti multumesc, stiu ca ma intelegi,nu am fost capabila sa scriu.Ar fi de prisos sa scriu motivul.Sunt fericita ca sunt aici,acum si pot scrie cateva randuri.
Cum ai petrecut sarbatorile,mosul a fost darnic cu tine?Noi am stat acasa,in familie si asa a fost un pic obositor pentru mine.Acum trebuie sa-mi pregatesc dosarul,sunt convocata la control iar asta ma oboseste.
Comentariu de Rodica M.F — 8 ianuarie, 2010 @ 1:10 am |
Buna ziua. Doamna Rodica, am citit si recitit comentariile si discutiile de la povestea lui Teo.
Avem si noi un caz in familie, din pacate.
Va rog sa ne spuneti cum va mai simtiti…ce tratamente ati mai urmat…
Multa sanatate si numai bine!
Comentariu de Danut Codruta — 5 decembrie, 2021 @ 1:49 pm |
Teo a murit in incendiul de la Colectiv. Daca va pot ajuta eu cu ceva imi puteti scrie pe email: dan.santimbreanu la yahoo punct com.
Comentariu de dasanti — 5 decembrie, 2021 @ 1:52 pm
Nu terminasem de scris dar catelusa mea nasdravana,a apasat pe tasta si…a trimis!Nu-i nimic,se mai intampla!
Ai inceput serviciul,cum te simti?
Te pup si sper pe cat mai curand
Comentariu de Rodica M.F — 8 ianuarie, 2010 @ 1:14 am |
pentru Mihaela:
Ma bucur pentru tine ca ai scapat de dureri,insa nu ai zis daca ai facut rezonanta magnetica,cred ca stii,e important sa vezi evolutia.
Multa sanatate si La multi ani!
Comentariu de Rodica M.F — 8 ianuarie, 2010 @ 1:19 am |
Draga doamna Rodica (imi cer scuze ca mai sus m-am adresat direct pe nume), va multumesc pentru urari si va doresc, de asemenea, numai bine, putere, sanatate, zambete, liniste si ganduri bune si frumoase. Mosul…a fost destul de darnic cu mine, dar au fost si momente mai putin placute. Desi dupa ultima operatie lumea spune ca arat mai bine si eu simt o oarecare schimbare in bine, mai am dureri, uneori chiar urate, dar mai sunt si momente mai putin dorite, de emotivitate sau irascibilitate, mai ales cand ma doare capul, si ma epuizeaza si ma fac si mai sensibila decat de obicei. Am mai citit despre boala pe ici pe colo, am aflat ca e normal, mai ales cand durerea de cap e mare, sa ma afecteze mai tare ceea ce in mod normal e…normal, ca sa zic asa, si am mai citit unele informatii si nu prea mi-a placut ce am aflat, mai mult m-am speriat decat m-am linistit si mi-am spus ca…fericiti cei saraci cu duhul.
Sper sa va simtit mai bine si mi-ar face mare placere sa-mi dati adresa de mail daca doriti, sa mai comunicam, caci nu sunt putine momentele in care ma gandesc la dumneavoastra si imi face placere de cate ori primesc cateva randuri, mai ales ca stiti prin ce trec si poate intelegeti mai bine decat cei din jurul meu.
Va imbratisez si va doresc sa va simtit asa cum va doriti si sa va bucurati de fiecare clipa de liniste!
Comentariu de T.o — 8 ianuarie, 2010 @ 6:34 pm |
Draga Teo,nu ai de ce sa te scuzi,imi face placere sa mi te adresezi ca unei prietene,asa ma simt si eu mai tanara!Sigur ca vreau sa luam legatura,asteptam sa „spargi gheatza”,de multe ori,am vrut sa-i scriu lui Dan sa-l rog sa-mi de-a adresa ta,insa am tot amanat,motivul fiind…jena.Nu-ti scriu adresa aici pe blog,am sa-i scriu lui Dan sa ne ajute cu schimbul de adrese sau cel mai bine ar fi sa iei tu legatura cu el si sa-ti dea adresa mea.Sper sa ne auzim cat mai curand!
Acum ii scriu lui Dan!Te pup,e tarziu iar tu sper sa ai un somn linistit si odihnitor
Comentariu de Rodica M.F — 9 ianuarie, 2010 @ 2:04 am |
Ca sa-l parafrazez pe macelarul sef in viata: „Doamnelor”… v-am rezolvat problema!
LA MULTI ANI SI SANANATE MAXIMA !
Comentariu de dasanti — 9 ianuarie, 2010 @ 2:46 am |
Dan,iti multumim mult!
Multa sanatate tie si celor dragi!
Comentariu de Rodica M.F — 9 ianuarie, 2010 @ 6:14 pm |
Iti doresc sanatatea multa Teodora si dupa a sapta operatie, fi puternica in continuare durerea nu te poate invinge! stiu ca la Viena costurile sunt mari dar poate contextul ar fi fost pentru tine de la inceput altul daca ajungeai acolo de prima data. Nu neg ca si in tara avem oaze de profesionisti dar ritmul vietii de aici te impiedica sa fi dedicat meseriei. Mai mult din pacate spitalele de stat (daca in Bucuresti imaginile sunt triste – cazul sp.Bagdasar, in province aproape ca actul medical devin eroic) sunt ramase in urma dar ce mai conteaza cand speranta si gandul de a fi „rezolvat definitiv” sunt totul. Va doresc tuturor multa putere de a lupta si sanatate cat mai multa! Noi ceilalati atat cat putem incercam sa ajutam.
Comentariu de Bogdan — 30 ianuarie, 2010 @ 9:49 pm |
Draga Teodora,
am abordat deja redactia revistei Marie Claire unde ti-am citit povestea,in incercarea de a afla cum as putea sa intru in contact cu tine,dar neprimind deocamdata nici un raspuns de la ei si considerind ca a trecut deja destul timp de cind te lupti cu problema asta ca sa mai fie timp de asteptat,te-am cautat prin Internet. Sper ca prin blogul acesta mesajul meu sa ajunga la timp tine.
Am tinut sa te caut fiindca cred ca te pot ajuta.Sunt medic,specialist Medicina de Familie si in curs de supraspecializare in Homeopatie.Din istoricul tau medical atit de incarcat imi e clar ca exista in tine o predispozitie catre a face astfel de chisturi pe care,din pacate,medicina conventionala nu o poate rezolva.Chirurgical, sigur ca poti indeparta un chist(desi si aici exista conditia ca el sa nu se afle in zone a caror abordare sa lase sechele indelebile!),poti si cauta solutii de drenaj a lichidului cefalorahidian,etc.,dar asupra recidivei chistului nimeni nu poate interveni.
Ei bine,homeopatia exact aici isi are valoarea-anume ca actioneaza asupra terenului,predispozitiei.
Am discutat cazul tau si cu medici homeopati mai batrini ca mine(presedinta societatii romane de homeopatie este la baza chiar medic neurolog),ne-am sfatuit si am ajuns impreuna la concluzia ca merita incercat un tratament homeopat care sa impiedice refacerea chistului.Riscuri ale acestui tip de tratament nu exista9reactii adverse sau sechele,cum s-ar spune).
Nu o fac din vreun interes „comercial” fiindca nu iti voi cere nici un ban pentru asta.Rasplata pentru mine ar fi sa stiu ca iti merge bine .Satisfactia de a gasi rezolvarea unui astfel de caz e mai mare decit pretul unor consultatii.Am si eu doua fete,de 14 si 18 ani,talentate si care incearca sa isi faca un drum in viata,cea mica e pasionata de fotografie ;ti-am vizitat blogul,m-au impresionat fotografiile postate acolo si nu m-am putut impiedica sa ma gindesc ca e nedrept ca cineva cu atita har ca tine sa treaca prin ceea ce treci tu.Toata lumina asta din tine trebuie sa fie lasata sa se exprime liber,fara a fi intunecata de suferinta si neputinta.
Deci,daca ai incredere in propunerea mea sau daca vrei sa afli mai multe detalii ,ma poti contacta pe mail: irina.firuti@ymail.com
O zi frumoasa,
Dr Irina Firuti
Comentariu de IRINA FIRUTI — 2 noiembrie, 2010 @ 9:17 am |
buna teo am citit povestea ta esti oluptatoare am si eu un copil de 12 ani care are un chist arahnoidian de 5 cm si nu neam hotarat unde sa mergem ma poti indruma tu ?
Comentariu de sanda — 29 august, 2011 @ 8:34 pm |
draga teo eu sunt omama foarte indurerata din moldova an mi am pierdut un fiu de 29 ani si cu 4zile in urma am aflat ca ultimul fiu are un neurinom in reg. lombara si trebuie operat…are numai un rinichi..eram atit de disperata ..dar citind corespodenta si istoria ta mi ai dat putere si speranta iti urez multa multa sanatate si realizari pe masura dorintelor tale…Valentina.
Comentariu de valentina — 7 ianuarie, 2012 @ 10:24 pm |
…fantastic…cum poate un om sa suporte atat?…oare se adevereste dictonul”nu i da Doamne omului cat poate duce”….nu stiu…. exista o soarta!..aceasta este cea mai buna dovada…sunt impresionata, si ti multumesc pentru curajul de care ai dat dovada!!!!!!esti pentru ”noi”un MIT !
Multumesc
Eugenia
Comentariu de eugenia — 15 martie, 2012 @ 7:39 pm |
[…] TEODORA MAFTEI – povestea ei […]
Pingback de POVESTI TRAGICE – CAZURI DISPERATE | cristYtepes – Cristian The Impaler — 26 decembrie, 2012 @ 10:46 am |
Bună, Teo!
Nu mai știu exact la a câta operație erai când ne-am cunoscut dar, îmi doresc să citesc povestea ta completată în fiecare an cu trăirile tale și atunci când voi avea nepoți să ne putem întâlni să ți-i prezint! Ce spui? Ai văzut că am și o fetiță?Te pup dulce,
Ramona Barbu, Călărași
Comentariu de Ramona — 6 ianuarie, 2013 @ 11:50 pm |
Buna seara, am citit povestea dvs. impresionanta, insa nu stiu cum a mai evoluat situatia. Si sora mea este intr-o situatie asemanatoare, are chist arahnoidian frontal stang., si are tot un shunt de drenaj de la cap in peritoneu. Se pregateste de a 3-a operatie, numai ca in cazul ei valva a fost montata de la inceput. La a 2-a operatie a fost scoasa, iar acum, la doar o sapt., se pune problema sa i se puna inapoi deoarece dupa operatie nu suporta sa stea deloc cu capul ridicat (incepe imediat sa o doara capul si i se face greata). Practic, de la operatie si pana a stat doar vreo 10 min in total la verticala. As vrea sa va pot contacta si sa va cer cateva sfaturi. Multumesc.
Comentariu de JohnnieWalker — 19 august, 2013 @ 9:41 pm |
Fetita mea a fost operata in 2009 tot de chist arahnoidian de catrea domnul dr. Sergiu Stoica.Fara sunt, doar 2 incizii laterale.Au trecut 4 ani de atunci.Este destul de bine .Zilele acestea i-am facut un nou rmn.Iar pe 10 septembrie avem programare .Revin atunci cu detalii daca intereseaza.Multa sanatate.
Comentariu de Anghelina — 4 septembrie, 2013 @ 12:09 pm |
Buna Teo! Ma numesc Alina si am fost diagnosticata cu un chist arahnoidian cerebelos (4.5 cm, 2.4 cm si 2.5 cm). am lesinat.stari de voma ,ameteli dureri groaznice de cap de nu puteam face nimic ,amorteli ale mainilor si picioarelor….etc.Te felicit din tot sufletul pt curajul tau de a te opera.Iti doresc sanatate multa pentru ca ai suferit destul. Eu trebuie sa ma operez dar nu stiu la ce medic neurochirurg sa merg. imi poti da numele dr care te-a operat? iti multumesc frumos. O zi buna iti doresc.
Comentariu de Alina V — 30 iunie, 2015 @ 10:16 am |
Buna Alina. Ma numesc Catalin si am fost diagnosticat si eu cu acelasi chist. Poti sa-mi spui te rog ce interventie ai suferit si daca a recidivat boala ? Este un dr. Bun Do. Stoica ?
Nr. Meu : 0723613779
Comentariu de Catalin — 6 iunie, 2016 @ 12:24 pm |
Teo ma inpresionat povestea ta ,ai lasat in urma o lectie de viata pe care nu o voi uita niciodata ,imi pare asa de rau ca te ai aflat in clubul colectiv ,chiar daca nu te cunosc . Condoleante familiei tale ,nu te coi uita niciodata!!!
Comentariu de Emily — 9 noiembrie, 2015 @ 7:12 pm |
NU TE VOI UITA NICIODATA!!!
Comentariu de Emily — 9 noiembrie, 2015 @ 7:14 pm |
paaaa
Comentariu de Emily — 10 noiembrie, 2015 @ 1:07 pm |
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!
Comentariu de Didi — 11 noiembrie, 2015 @ 7:55 pm |
Fiecare om are un dram de noroc.Banii se mai fac dar sanatatea….
Norocul fetitei mele este d-nul dr. Sergiu Stoica. Un chist arahnoidian (de 45 mm) , un rmn, o operatie. Fara complicatii, fara cap chel…fara sunturi…
Fetita mea a fost operata la 3 ani acum va implini 10. Este bine.
Va doresc multa sanatate.
Comentariu de Nicoleta — 6 iunie, 2016 @ 12:50 pm |
Ce bine! Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Comentariu de dasanti — 6 iunie, 2016 @ 1:24 pm |
Oare se stie la ce clinica fusese in Viena , Teo, Dumnezeu sa o ierte!
Va multumesc!
Comentariu de Danut Codruta — 5 decembrie, 2021 @ 1:55 pm
Nu mai sunt de actualitate oricum, au trecut anii. Scrieti mi si va directionez catre cine poate sa rezolve problema. In principiu pe neurochirurgie Sergiu Stoica de la http://www.braininstitute.ro e cea mai buna optiune. Le am trimis sute de pacienti si aproape toti s au facut bine. Toate cele bune si astept detaliile pe email.
Comentariu de dasanti — 5 decembrie, 2021 @ 1:58 pm