Salut!
Iti scriu si eu legat de subiectul neurinom. Iti scriu pentru a te incuraja si a-ti da spernata. Povestea mea are un punct comun cu a ta si sper sa it idea speranta si puterea necesare sa treci prin aceasta incercare.
De cateva zile am tot vrut sa dau search pe google dupa ceva, si abia azi am reusit, si ca link a aparut tocmai blog-ul tau… nu mi-a venit sa cred…dar sa incep cu povestea mea…
In aprilie 2006 pe vremea cand aveam 26 de ani am fost sa-mi fac un control de rutina pt un certificat…printre care si o radiografie la plamani. Am intrat in sala relaxata ca doar era un control de rutina si nu m-a suparat nimic niciodata. Cand am vazut-o insa pe doctorita uitindu-se pe toate partile mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Am tot intrebat-o ce s-a intamplat – nu a vrut sa-mi spuna. S-a dus sa mai ceara o parere … cand s-a intors mi-a spus ca am o tumora la plaman…
Nu “credea” ca e cancer… am simtit ca mi se inmoaie genunchii. Mi-a spus sa ma duc a doua zi sa vorbesc si cu specialistul radiolog. In seara aia s-a schimbat totul pt mine, nimic din ceea ce avea prioritate si importanta pana atunci pt mine (job, sefi, etc) nu a mai contat…nimic nu mai conta atunci…
A doua zi am fost din nou la clinica respectiva… doctorul m-a linistit, mi-a spus ca e doar o punga cu lichid ramasa probabil de la o pneumonie netratata. Am simtit ca ma nasc a doua oara. Am urmat tratemnte cu antibiotice, am mai fost la specialist, insa tumora tot nu disparea. Au urmat o serie intreaga de diagnostice, printre care si TBC.
Prin urmare in mai am ajuns la spitalul Marius Nasta specializat in chestii legate de plamani. Acolo mi-a fost recomandata o doctorita.
Nestiind nimeni ce e grozavia de 5.5 cm diametru din plamanul meu, doctorita in cauza mi-a facut o punctie pt a extrage lichid din tumora respectiva. Problema a fost ca facind punctia in alt loc decat cel in care era lichidul mi-a bagat aer intre plaman si pleura cauzindu-mi un pneumotorax (plamanul s-a deplasat de la locul lui, despartindu-se de foita de care e in mod normal inconjurat).
Pe moment nu si-a dat nimeni seama dar eu ma simteam din ce in ce mai rau. M-au trimis din nou la radiografie unde nu am mai avut puterea sa ma mai tin pe picioare si am lesinat. M-am trezit fiindca mi-am auzit numele strigat de doctorita speriata. Nu stiam ce se intampla cu mine, de ce mi-e rau, de ce toata lumea se uita asa inspaimantata la mine.
Si mai rau a fost cand au venit sa-mi masoare oxigenului din sange si s-au ingalbenit toti doctorii din jurul meu cand au vazut rezultatele. Eu ma simteam destul de rau ca sa nu-mi fie frica prea tare, dar cand ii vedeam in jurul meu pe cei in care trebuia sa am incredere, in mainile carora era practic viata mea ca se uita la mine ingroziti si speriati…poti sa-ti inchipui… cel mai rau era ca nici nu-mi spunea nimeni nimic, nu stiam ce se intampla cu mine…
M-au pus repede pe targa, mi-au pus o masca de oxigen si mi-a fost mai bine. Doctorii deja vazusera radiografia si si-au dat seama ce s-a intamplat … au chemat un medic chirurg care a fost singura fata prietenoasa, zambitoare si sigura pe ea din toata adunatura aia de fete de ceara… el mi-a spus ce s-a intamplat si ca urmeaza sa-mi faca o incizie intre doua coaste printre care sa-mi puna un tub de dren care sa ajunga la plaman si prin care sa iasa aerul care intrase acolo.
Mi-a mai spus ca acea tumora este un NEURINOM crescut pe un nerv intercostal care trebuie operat (fiind asa de mare era lipit de pleura si la radiografie parea sa fie pe plaman)… mi-a propus sa ma opereze a doua zi, fiindca oricum trebuia sa mai stau in spital cateva zile si daca tot eram acolo…
Nu mai stiam ce sa mai zic, ce decizie sa iau…pana atunci nu-mi mai fusese niciodata rau, nu mai fusesem niciodata internata, numai lesinasem in viata mea…totul mi se parea absurd, mi se parea ca e totul doar un cosmar din care nu puteam sa ma trezesc … mi se parea de neconceput sa ma duc pe picioarele mele la spital si in cateva clipe sa fiu internata si programata pt operatie…a doua zi m-am prezentat in sala de operatie, mai mult in transa…m-am dus sa ma operez stiind ca daca nu o fac atunci nu o sa mai am niciodata curajul sa o fac.
Mi s-a spus ca oricum tumora nu va da inapoi, poate doar in cel mai bun caz sa stagneze, si in conditiile in care marea majoritate a rudelor mele au murit de cancer, nu era o idee prea buna sa stau cu o tumora …
Operatia a durat 3-4 ore si m-am trezit seara la reanimare… era un salon intunecos in care se mai afla un barbat in varsta care nu parea ca o sa supravietuiasca … asta asa, ca sa-mi creasca moralul…
A doua zi au venit sa ma mute in alt salon… m-au pus sa ma ridic din pat, de parca fusesem la dentist, nu in operatie… n-am putut si mi-au adus un carucior cu rotile…ironia era ca salonul era la etaj, si da, ai ghicit, nu exista lift… nu stiu cum am reusit sa urc la etaj ducind dupa mine si drenul (un furtun care la un capat avea un borcan iar celalalt cap era infipt printre coastele mele)…
Salonul era o minunatie… nu mergeau soneriile de chemat asistentele si ele stateau la parter… evident noaptea mi s-a facut rau fiindca singura pozitie in care puteam sta era pe spate, adica acolo unde era bagat drenul, deci practic stateam pe el… am strigat vreo 10 minute, pana m-a auzit cineva din alt salon si a chemat o asistenta…evident foarte enervata ca am avut tupeul sa o deranjez….
Cam asa am tot stat vreo 3-4 zile pana am reusit in sfarsit sa ma ridic din pat…aveam toata partea dreapta amortita si nu ma puteam folosi de mana sau de abdomen pt a ma ridica din pat, aveam o fasa legata de pat si ma ridicam tragandu-ma cu mana stanga de ea…
Apoi treptat-treptat mi-am revenit… o anumita portiune nu mi-o simt nici acum fiindca au trebuit sa-mi taie o parte din nervul pe care se formase neurinomul… am ramas si cu o cicatrice de vreo 12 cm, amintire vie o acestei experiente…
Relatarea asta nu vreau sa te sperie (gandeste-te ca nu o sa treci prin “deliciile” spitalelor din Romania)…
Am vrut doar sa-ti spun ca am trecut prin ceva asemanator si ca desi a fost o experienta care m-a marcat mai ales psihic, totul s-a terminat cu bine… (cel putin asa sper , de atunci nu am mai fost la niciun control 🙂 )
Iti doresc si tie sa ai parte de acelasi final. Faptul ca am dat peste blogul tau mi s-a parut un semn ca trebuie sa-ti impartasesc experienta mea… si in plus noi scorpionii avem puterea de a ne reface mai usor 🙂
Dasanti's Weblog - Viata, sentimente, informatie 
[…] UPDATE 9 – 03-01-2007: SCORPIUTZA – Povestea ei Am primit un comentariu de la a friend in care relateaza povestea ei. Neurinomul ei a fost unul intercostal si s-a operat in tara. Gasiti povestea ei pe pagina: SCORPIUTA – Povestea ei […]
Pingback de “Neurinom Acustic” sau cum sa-i furi zambetul unui PR « Dasanti’s Weblog — 3 ianuarie, 2008 @ 6:43 pm |
nu-mi vine sa cred, inca un membru care ni se alatura…nu inteleg de ce trebuie sa suferim tot noi cei tineri
dar dumnezeu este bun si ne ajuta, ma ajutat si pe mine foarte mult ptr ca operatia mea a fost riscanta si in strainatate
acum sunt bine, voi face in curand un control si sper sa fie si mai bine, nu imi pierd increderea mai ales acum cand sunt bine si nu voi renunta niciodata
Comentariu de anca samu — 3 ianuarie, 2008 @ 7:15 pm |
Doamne, mai copii, eu am suferit o operatie de peritonita generalizata acum 22 de ani si cam aceleasi conditii erau in spital. Imi vine sa cred ca acestea sunt cele de atunci …deteriorate de vreme. Am oroare de spital. Am stat 4 luni, dintre care una cu cateter in mana pentru perfuzii, cu sonda evacuatoare in stomac (facusem staza) cu sonda urinara (le-a fost teama de un blocaj renal). M-am externat dupa patru luni pe baza de semnatura la 34 Kg si 1,60 m. Dupa ceva timp cand am mers dupa o adeverinta toata lumea, de la doctori la asistente, ma privea uimita si ma intreba: „N-ai murit inca?”. Ei bine, nu. Si sunt de atunci 22 de ani. Am supravietuit pentru ca veam un sot, un copil de crescut (avea doar 8 luni), niste parinti minunati (simpli tarani), niste frati minunati si 30 de elevi care ma asteptau cu nerabdare (sunt invatatoare). Acum ma ingrozeste acest prezumtiv „neurinom de acustic”. Voua tuturor va doresc sanatate si incredere in Dumnezeu! Mie mi-a fost intotdeauna alaturi!
Comentariu de stefania — 14 ianuarie, 2008 @ 5:20 pm |
Da,aveti toata dreptatea din lume,eu sunt la inceput si mor de frica de ce?m-am dus ca si voi dupa ce m-am chinuit 1an cu antiinflamatoare ptr. ca stiam ca am discopatie lombara si tot ce pastila incercam durerea nu ceda decit ptr. 1-2zile.Norocul meu a fost ca dr. de fam. m-a trimis la neurolog care m-a suspicionat de hernie de disc si mi-a dat un RMN.Rezultatul a fost naucitor ptr. mine `MENINGIOM` T10,ATIT STIAM CA SE FACE LA CREIER,nici habar nu aveam ca exista si la coloana.Am inceput sa caut disperata pe Net si m-am lamurit si am rasuflat usurata ca este o tumoare benigna.Am consultat citiva medici neurochirurgi care mi-au spus clar nu operezi paralizezi.Eu nu-mi pot permite luxul asta de a paraliza ptr. ca am o mama de 92ani cu altzhauimer si un barbat cu late afectiuni,deci 2oameni depind de mine.Asa ca intimplarea a facut sa deschid acest blog si sa ma ingrozesc ca nu au in dotare monitor ptr. nervi si ca merg la plesneala.NU am nici o posibilitate sa visez macar ca pot merge undeva afara si sa beneficiez de o operatie bine facut si fara sechele.Ma bucur ptr. voi cei tineri care a-ti reusit si luptati ptr. sanatatea voastra ca traiti vremuri grele oriunde a-ti merge in lume.Sa va dea Dzeu sanatate.Daca cineva s-a operat de `meningiom `toracal si imi poate da amanunte am un blog deschis la blogger.com
Comentariu de lilianabita — 17 martie, 2008 @ 10:51 pm |
Vreau sa va rog sa-mi spuneti si mie ceva,sa-mi dati un sfat.Prietenul meu are tbc si este internat de aproape 4 luni.Dupa ce a facut tratament aproape 3 luni i s-a spus ca este rezistent la 2 dintre pastilele date.I-au schimbat tratamentul si acum ii fac si injectii.Doctorul a zis ca este mai bine sa se opereze,adica sa-i taie din plaman bucata afectata.Credeti ca se poate face asa ceva?Cat de grav este?A mai trecut cine prin asa ceva?Eu sunt din Baicoi,Ph si el este internat la Floresti,ph.Ideea este ca nu stiu ce sa facem?Chiar asa o fi?Sa mai mergem si in alta parte?Va rog sa ma ajutati cu un sfat,cu ceva.Va multumesc!
Comentariu de amy — 27 octombrie, 2010 @ 2:29 pm |
Buna, nu stiu exact cu cine ati putea sa luati legatura pt ca nu am avut experienta cu acest domeniu medical. Puteti lua legatura cu cei de la vipmed http://www.vipmed.ro
-original message- Subject: [Dasanti’s Weblog – Viata, sentimente, informatie] Comentariu: „SCORPIUTZA – povestea ei”
Comentariu de dasanti — 27 octombrie, 2010 @ 5:43 pm |