Am mai primit un link pe email si pentru ca este vorba tot de o tumora pe creier adaug si cazul ei. Felicia se va trata la Viena unde a fost acceptata si cu o parte din costuri pe formularul 112 (care vad ca nu acopera costurile integrale unei operatii intr-o clinica de stat dintr-un membru UE) si din donatiile pe care cele doua fiice ale ei s-au zbatut sa le obtina. Este posibil sa mai aiba nevoie de bani daca se depaseste suma estimata de catre clinica.
Pentru moment a ajuns la Viena si in zilele urmatoare va fi operata. Sa ne rugam pentru ea ca Dumnezeu sa ii opreasca chinul celor 10 operatii facute in Romania de macelarii nostri si o va face sanatoasa ca sa poata avea grija de nepotii care vor apare cu siguranta intr-o familie unita.
Jos palaria pentru actiunea celor doua fete ale Feliciei: Simona si Ioana.
Toata povestea Feliciei o gasiti la urmatorul link: http://motanitzablonda.blog.com/
Numai bine!
Dan
Dasanti's Weblog - Viata, sentimente, informatie 
Draga Dan,
iti multumesc pentru ajutor. Vad ca ai o gramada de cazuri adunate pe blogul tau, ma bucur ca exista un asemenea blog la noi. Poate e cam mult spus comunitate, dar cred ca asta suntem noi: comunitatea celor care nu au vrut sa accepte niste reguli strambe si un sistem bolnav.
In cei trei ani petrecuti prin spitale, nu atitudinea medicilor a fost cea mai problematica, eu sunt convinsa ca si-au facut treaba asa cum au stiut mai bine, atat cat le-a permis sitemul. Pe mine m-au macinat problemele nenumrate avute cu personalul auxiliar. La un moment dat, cand ma aflam cu mama in spital, ea era jos la reanimare, iar eu ma odihneam sus in salon, pe patul ei, dupa o noapte nu tocmai usoara. Una din „doamnele” care facea curatenie, crezand ca sunt un nou pacient, care nu are legatura cu cazul mamei a intrebat in gura mare, ca sa auda tot salonul, „Pe baba asta de ce dracu o tot aduc astia aici, de ce nu o lasa naibii sa moara”! Cu asta cred ca am spus tot despre atitudinea din Romania. Cat timp pentru unii suntem pur si simplu un deranj, „babe” care refuza sa moara, lucrurile nu sunt asa cum trebuie sa fie. Culmea ironiei este ca acum doamna respectiva lucreaza in Italia, si ma intreb daca acolo isi permite aceeasi atitudine fata de bolnavi.
Trebuie sa spun si faptul ca am intalnit asitente si infirmiere excelente, sufletiste, care si-au facut datoria si ne-au ajutat foarte mult. Stiau sa spuna multumesc si va rog. Dar din pacate, prea putine. E pacat, pentru ca toate povestile adunate pe acest site nu ar fi trebuit sa existe…
Comentariu de Ioana — 10 iulie, 2008 @ 5:07 pm |
Draga Dan,
uite ca revin cu noi informatii despre mama. Am strans banii necesari operatiei de la Viena. Mama a stat in operatie timp de 10 ore, dar si-a revenit foarte bine. I-a uimit si pe medicii vienezi cu puterea ei de recuperare. Am petrecut luan Octombrie cu ea la Cluj, unde a facut radioterapie preventiva, pentru a micsora sansele unei recidive.
In cateva saptamani mama si sora mea vor pleca din nou spre Viena. Acest control va spune clar daca operatia a fost un succes, lipsit de recidive.
Oricum, cazul nostru trebuie inclus la cele de succes, care sper sa dea sperante tuturor celor care se lupta nu doar cu boala, dar si cu situatia absurda in care viata lor are un pret, o suma pe care trebuie s ao stranga contra cronometru.
Multumesc pentru ajutorul tau si al tuturo celor care ne-au fost alaturi!
IOANA
Comentariu de Ioana — 19 noiembrie, 2008 @ 2:05 pm |
[…] FELICIA BICA – povestea ei […]
Pingback de Cristi Roman » Doneaza. Ajuta si tu cum poti — 26 ianuarie, 2009 @ 7:40 pm |