Familia Rosca – povestea lor

Aceasta este povestea scrisa de familia Rosca primita de mine in data de 9 septembrie 2011. Inca o dovada ca Sergiu Stoica este cel mai bun neurochirurg din Romania.

–

„Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul”

( Octavian Paler )

Miracol, destin,întâmplare ….

Miracolul: un fenomen supranatural, o minune. Destinul: un ansamblu de evenimente consecutive ce au loc independent de voinţa unui om şi care compun viaţa lui.

Dacă întâmplările vieţii devin destin, atunci destinul nostru a fost acela să-l întâlnim pe OMUL care a făcut sa fie posibil, imposibilul.

Nu vreau sa ştiu cum ar fi fost dacă nu l-am fi întâlnit pe medicul şi omul, Sergiu Stoica.

Un om normal, simplu, natural, cu dăruire pentru semeni şi pasiune pentru meserie. Cu siguranţă unul dintre cei mai buni medici neurochirurgi din România.

Dar să încep cu începutul.
Începând cu anul 2006, fiica mea (cea mare), pe atunci în vârstă de 22 ani, a început să acuze dureri de intensitate medie spre mare, de scurta durată, în zona cervicală, urmate sau nu de dureri de cap şi în anumite poziţii la palpare, se simţea o uşoară umflătură.

Pentru că activitatea ei presupunea o poziţie a corpului uşor înclinată pentru o mare parte din timpul zilei, am crezut că această solicitare produce aceste dureri.

A eliminat această posibilă cauză însă durerile nu au dispărut.

Am început investigaţiile. De la medicul de familie la medici specialişti neurologi.

Însă nu au fost făcute investigaţii complete şi complexe pentru a descoperi cauza acestor dureri, punându-se totul pe seama vârstei, a unor posibili ganglioni sau puncte de grăsime care nu ar fi condus în timp la degradarea stării generale.

Am ascultat părerile specialiştilor deşi cu timpul stările ei s-au accentuat în intensitate şi periodicitate.

Din păcate medicina preventivă în România nu funcţionează. Dacă nu intri în tipare stricte ale unor boli se elimină din start o asemenea posibilitate, ducând în final la rezultate ce puteau fi evitate dacă diligenţa era ceva mai mare la prima prezentare a pacientului la medic.

La începutul anului 2011, din proprie iniţiativă, am demarat o serie de investigaţii ( pe cont propriu ) în scopul identificării cauzei care-i producea şi suferinţă fizică dar şi psihică.

Şi, aşa cum avea să se dovedească, fiica mea, fără o cauză anume, avea dezvoltată la nivelul vertebrelor C1-C2 o formaţiune tumorală.

Neîncadrându-se în aceste „tipare” a fost exclusă din start o asemenea posibilitate fapt care a condus la creşterea acesteia şi la degradarea ţesuturilor fibrelor nervoase periferice, medicii fiind luaţi prin surprindere de diagnostic având în vedere atipicitatea: vârstă, poziţionare, simptome .

La prima ecografie, rezultatul a fost: formaţiune hipodensă, cu microcalcificări în interior aprox 2 cm.

Au urmat investigaţii complexe, CT, RMN care au concluzionat: formaţiune tumorală paravertebrală cervicală C1 stânga.

Aşadar, fiica mea avea un schwanom cervical – o formaţiune tumorală, dezvoltată pe un nerv senzitiv al coloanei cervicale, care afectează învelişul sau teaca fibrelor nervoase periferice şi care poate cauza slăbiciune, amorţeli, ameţeli şi care se dezvoltă, în general, pe coloana lombară la persoane peste 45 de ani şi cu o frecvenţă mai mare la bărbaţi.

Aveam un punct de plecare. Ne-am mobilizat şi ne-am spus că un diagnostic bine pus înseamnă 50% soluţie .

Deşi am fost copleşiţi de diagnostic, ne-am încărcat cu energie pozitivă, cu răbdare, cu optimism şi ne-am rugat necontenit să ne ducă Dumnezeu paşii către persoanele care pot face minuni. Spun minune pentru că fusesem avertizaţi de specialişti că este poziţionată lângă artera vertebrala in vecinătatea trunchiului cerebral şi nu era permisă nici o greşeală.

Încerc din răsputeri să scap de tentaţia de a povesti cum am fost primiţi de personalul medical la care am apelat, până la întâlnirea domnului doctor Sergiu Stoica, pentru că nu vreau să generalizez şi să pun o etichetă acestei categorii socio-profesionale care nu merită blamarea numai pentru că o parte din ei nu respectă sau nu cred în jurământul lui Hipocrate sau pentru că sunt victimele sistemului nostru sanitar.

În căutările noastre am întâlnit povestea domnului Dan Sântimbreanu, un tânăr al cărui destin a influenţat destinele multor altora, dar şi destăinuirile altor pacienţi ai domnului doctor Sergiu Stoica. Dan Sântimbreanu a răspuns la primul nostru apel, ne-a susţinut moral şi ne-a asigurat că domnul doctor cu siguranţă poate să facă această intervenţie.

Ne-am făcut o programare pentru o consultaţie .

Eram atât de imunizată la modul de manifestare al medicilor până la acel moment şi cu o gardă atât de bine pusă, încât atunci când am intrat la domnul doctor Sergiu Stoica am fost luată prin surprindere de dialogul purtat cu acesta, de cât de simplu făcea să pară totul, de siguranţa şi încrederea pe care ne-a transmis-o.

Cu blândeţe în glas, cu siguranţa omului bine pregătit, cu răbdare şi cu o figură luminoasă şi prietenoasă, ne-a explicat şi ne-a arătat drumul ce trebuie parcurs, posibile riscuri, primind răspunsuri la toate întrebările pe care le aveam. Mai mult a fost singurul care ne-a spus că a mai făcut o asemenea intervenţie (dar la nivelul vertebrei C4), că are toate mijloacele necesare să facă această intervenţie, că ştie ce are de făcut şi să lăsăm în seama dumnealui tot ce ţine de aceasta intervenţie.

Am lăsat garda jos şi am înţeles că am ajuns acolo unde trebuia. Am înţeles că există şi în România un act medical făcut cu responsabilitate medicală ce presupune o îmbinare perfectă între raţional şi afectiv dar şi a prudenţei cu hotărârea. Am înţeles că şi domnul doctor Sergiu Stoica face parte din destinul nostru.

N-am vrut să influenţez cu nimic decizia fiicei mele, însă atunci când am ieşit din cabinet mi-a spus: „mama eu vreau să mă opereze Sergiu”.

Au început pregătirile şi împreună cu medicul anestezist, doamna doctor Anca Vişan şi echipa sa, cărora le mulţumim din suflet, timp de 6 ore au făcut ce au ştiut mai bine.

Şi au ştiut foarte bine!

În trei zile fiica mea era acasă, zâmbitoare, bucuroasă, fericită, strălucitoare. Şi noi toţi, împreună cu ea.

Domnule doctor, vă aducem mulţumirile şi recunoştinţa noastră şi fiţi sigur că veţi fi întotdeauna în inimile noastre.

Fam. Roşca