Dasanti’s Weblog – Viata, sentimente, informatie

MARIA HOLHOS – povestea ei

Aceasta este un email adresat mie de catre Mariei Holhos, primit in data de 30 august 2008. Maria nu m-a sunat inainte de operatie, a infruntat singura toata frica necunoscutului si s-a intros invingatoare. Am primit si permisiunea sa public aceasta scrisoare si sper sa mai primesc un update cu povestea ei de succes pentru ca si altii sa poata sa invete din povestile noastre. Bravo Maria! Ma bucur ca totul a iesit OK.

 

 

 

 

          Nu trece zi in care sa nu multumesc Cerului ca te-a daruit Lumii!

 

Numele meu este Maria Holhos, din Oradea de profesie avocat, pe 1 septembrie intru in al 34 an al existentei mele.

 

Te-am cunoscut intr-o noapte de iunie 2008, printre lacrimile ce imi curgeau butonand pe internet sa mai aflu cate ceva despre diagnosticul ce mi-l cunosteam de doi ani si jumatate – tumora hipofizara. In tot acest timp de cand am aflat, am cerut diverse pareri a unor neurochirurgi din tara si din Ungaria, am mai intrat pe internet sa mai aflu cate ceva despre boala, posibile tratamente, vrand a afla cat mai multe chiar si in contextul in care nu aveam taria sau vointa si dorinta de a face ceva concret, mai exact operatia recomandata in unanimitate de catre toti medicii.

Revenind insa la lacrimile mele, nu erau pentru mine, ma durea neputinta de a sprijini pe deplin oamenii carora le aflam problemele de sanatate. Eu stiam ce am, stiam ce risc, stiam ca am sansa financiara aflandu-ma in sufletele multor semeni de ai mei, imi lipsea insa ceva, ceva ce sa ma motiveze sa imi doresc sa lupt pentru a exista si mai ales pentru a exista frumos, intrucat unul din riscurile acestui diagnostic este orbirea (,,optimist apreciind,,).

Intr-o zi am sunat o clienta de a mea, o batranica, intr-o cauza probono sa ii comunic solutia dintr-un proces de care ma ocupam si care spre surprinderea mea il castigase in ultima instanta, desi in toate celelalte instante il pierduse, era un proces pentru o bucatica de pamant ce-l revendicase. A inceput a plange la telefon, la rugamintea mea sa nu mai planga mi-a multumit mie si lui Dumnezeu ca astfel are ce sa mai vanda sa mai poata plati din cheltuielile ce le are cu fiica sa prin spitale. Apoi mi-a spus povestea fetei printre lacrimile ei si printre lacrimile mele.  Fusese diagnosticata cu cancer la san si ganglioni, iar in primavara acestui an, a fost operata, in tara.

 Apoi, a urmat procedura cunoscuta- radioterapie , citostatice, chimioterapie, etc.

La examinarea RMN postoperatie s-a omis a i se investiga si creierul, limitandu-se examinarea doar la restul corpului, totul parea astfel a fi inspre bine. Dupa mai putin de o luna, s-a simtit iarasi foarte rau,lesinand si pierzandu-si cunostiinta multa vreme, ulterior la o examinare RMN craniu s-au descoperit doua metastaze pe creier. A urmat iarasi aceeasi procedura,  doua operatii pe creier, de data aceasta in Ungaria. Intrucat  banii stransi de catre mama, sora si sotul ei de la toata lumea atat cat s-a putut se terminasera nu mai aveau si posibilitatea de a ramane pe mai departe la clinica din Ungaria pentru a face procedura postoperatorie tot acolo, fiind nevoiti a se intoarce in tara. Aici la Clinica de oncologie din Oradea am cunoscut-o eu pe Suzi( asa o alinta familia), o tanara de 37 de ani, care mi-a zambit in toata amaraciunea de viata ce o trecea sub chimioterapie, citostatice si alte ,,trufandale,, ce se primesc dupa astfel de interventii chirurgicale. Se straduia a inchega cateva cuvinte- mama ei spunandu-i de mine si de ,,bucatica lor de avere redobandita,, si astfel bucatica de sansa de a mai face cate ceva in tot necazul lor. Am plecat din clinica de oncologie pasind cu zambetul de buze si cu hotararea ca daca aceasta firava fiinta avea zambetul in priviri si voia, si se lupta atat de mult sa traiasca, si eu aveam datoria, macar datoria, de a lupta pentru a exista pe mai departe, si macar de dragul celor ce ma poarta in suflete.

          Am ajuns la birou, am dat cateva telefoane si in doat cateva ore aveam stransi banii pentru ca Suzi de asta data sa faca examinarea postoperatorie asa cum trebuie si la cel mai inalt nivel al rezonantei PZT/CT, sa aflam de mai exista celula canceroasa in organism… si am aflat…mai exista – o hidrocefalie, asupra careia s-a intervenit chirurgical tot la Clinica din Ungaria si tot pe acelasi considerent a imposibilitatii de a strange si restul de bani a trebuit a se intoarce in tara pentru procedura post operatorie, intrucat in lichidul cerebral fusesera gasite celule maligne.

           Ce legatura are povestea de mai sus cu tine? Cu mine? Cu noi cei ce am avut sansa de a ajunge la INI Hanover? O singura legatura – cea dintre suflete. Imi doresc sa ii implinesc visul de a nu mai ramane intre peretii acestei clinici plangand fara incetare si sa nu mai existe durerea neputintei acestei mame in fata durerii copilului ei… asta e dorinta mea si rugamintea mea catre Dumnezeu alaturi de alte rugaminti pentru alti oameni printre care si pentru parintii mei ce se afla in situatii destul de critice internati in spital de catre mine imediat dupa ce m-am intors in tara de la INI,  Acolo la INI am mai dobandit o motivatie sa vreau sa traisesc – sa ma intorc sa-mi ajut familia, care nu stiau nimic despre diagnosticul meu si despre adevarata motivatie a ,, concediului meu,, din Germania.

          Ce putem face noi pentru aceasta firava fiinta ce isi doreste atat de mult sa traiasca, nu stiu prea multe in aceasta noapte in care m-am ridicat din pat sa iti scriu, il voi contacta pe profesorul Falbush pentru a ne recomanda ce se poate face pentru ea, aceasta deoarece a fost iarasi internata de urgenta aici la clinica de oncologie din Oradea, iar cei din jur se uita la ea neputinciosi, ignoranti si dezinteresati in egala masura, adresand mamei replici gen – ce te tot agiti nu vezi ca nu mai e nimic de facut, ca va muri oricum…

 Sunt foarte obosita nu m-am odihnit nici macar o zi dupa ce m-am intors de la operatie, trebuie sa rezist de dragul parintilor mei sa ii ajut sa treaca si ei de cele grele si rele. M-as ocupa cu mare drag direct de sprijinul ei pe mai departe, dar nu am chiar acum forta si timpul necesar directa si pentru ea, iar cand voi avea eu ragazu va fi poate prea tarziu. Asta pe langa faptul ca nu ma pricep la informatica mai mult decat de a scrie un emaill, darmite sa ii mai creez un blog la nevoie pentru a-mi face cunoscuta  dorinta – (sunt egoista! nu-i asa?) ma preocupa dorinta mea, dar am credinta ca nimeni nu se va supara pentru ca e dorinta ca si acest omulet sa aiba sansa – sansa noastra a celor ce am ajuns la INI si ne-am intors acasa si zambim macar odata in zi cu privirea catre Cer.

 

          O viata binecuvantata sa ai omule cu suflet adanc!

 

 

                                                          Cu pretuire,

                                                                                      Maria.

 

 

 

1 comentariu »

  1. buna eu sunt o fata de 21 ani shi am tomoare pe creier nu mai pot umbla nu am echilibru…..!va rog ajutatima nr meu 0742802046 va pop Dumnezeu fie cu noi

    Comentariu de maria — 28 Februarie, 2011 @ 5:17 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: