Mereu aprinsa in biroul diviziei de petrol si gaze, luminita in cauza este cea mai muncitoare colega intalnita (se bate la titlu cu alta Gabi). In 7 ani de corporatie am indragit-o mult pe Gabi Lucan, luminita plina de energie, iubire si pofta de viata.
Luminita s-a stins acum 30 de minute, la Regina Maria Floreasca, consemnand un eveniment previzibil pentru starea in care am vazut-o ieri seara.
Gabi iubea viata si pe tot pacursul tratamentelor ei a suportat cu stoicism toate reactiile adverse posibile si imposibile. Gabi nu a crezut niciodata in sfarsit ci in vindecare, a fost pozitiva, s-a documentat foarte mult, a continuat sa munceasca la acelasi nivel si isi facea mereu calcule cum sa-i ajunga veniturile pentru cursa ei de a-si salva viata.
Pana la urma a castigat si stiti de ce? Cand am intrat in salon a deschis la un moment dat ochii cu o caldura inimaginabila, m-a recunoscut si mi-a spus cum incepea mereu conversatiile: „Heeeeeeii….”
Probabil daca nu avea un cocktail de medicamente ar fi continuat fraza insa a inchis imediat ochii la loc. A castigat pentru ca in ultima ei noapte, Gabi a zambit, a zambit exact cum zambea dupa ce revenea la birou odihnita dupa perfuziile cu chimioterapie. A zambit ca si cand s-ar fi mantuit deja. Ca si cand scopul a fost unul cu totul altul. Si scopul evident ca a fost cu totul altul… Shit always happens for a reason…
De ce va scriu toate acestea? Pentru ca m-am atasat de acest suflet mai mult decat va puteti imagina. Incepand cu acum patru ani cand am aflat ca se operase si am gasit repede impreuna solutii unde sa se opereze cum trebuie. Apoi cu prima criza post chimioterapie, cand a trebuit sa ii fac injectii zilnice pentru a-i ridica valorile sangelui. Sau cand o privesti in poza de mai jos din 2009, imbracata in argintiu, incercand sa ascunda punga cu drenul pe care il avea montat, pentru ca a vrut neaparat sa petreaca cu noi…
Pentru amintirile de acum patru ani cand i-am luat masina de la firma ca sa ii rezolv niste comisioane si m-am indragostit de Pasat-ul respectiv pentru ca avea cruise-control. Cand nu am vazut un refugiu de tramvai pe ninsoare abundenta si am indoit geanta rotii…dar nu i-am spus lui Grozea ca sa nu faca urat. Imi amintesc cum cautam medicamente prin Europa si pe cineva care sa le aduca in tara cu avionul, fax-uri cu retete, corespondente cu profesori…. stai si te gandesti si iti spui:
A FOST TOTUL IN VAN ! S-A DUS… CE MAI CONTEAZA??? WE FAILED !
Gabi a fost genul de om care se manifesta prin munca. Cat timp a stat in concediu medical nu a putut sa stea locului. S-a dus la cursuri de olarit si pictura. Isi umplea viata cu ce ii lipsea mai mult.
Gabita, acum poti sa lucrezi acolo sus, unde munca grea e rasplatita cu mantuirea si sa ne zambesti mereu, protejandu-ne!
Pa shefa ! Lasa ca stingem noi lumina…
–-
PS – please deliver my message
Dasanti's Weblog - Viata, sentimente, informatie 