Iata povestea Ioanei B., poveste scrisa de ea si primita in data de 3 august 2010. Ma bucur mult Ioana ca ai reusit! Dumnezeu sa fie cu tine !
Atunci când ţi se întâmplă un miracol, simţi nevoia să vorbeşti despre el. Tocmai pentru că realizezi că e unul dintre puţinele momente unice din viaţă. Eu am trăit aşa ceva, într-un moment când nu ştiam ce se va alege cu viaţa mea, când mă simţeam neputincioasă, când trebuia să fac o alegere şi nu ştiam care dintre ele este cea benefică pentru mine.
Domnul doctor Sergiu Stoica mi-a fost salvarea (şi alegerea benefică). Îngerul meu păzitor, aşa cum urma să îi spunem eu şi familia mea peste puţin timp. L-am cunoscut pe Sergiu Stoica prin Dan Sântimbreanu, un băiat cu o energie neobosită de a ajuta oamenii care chiar au nevoie de ajutor.
Totul a început de la o analiză RMN care îmi arăta faptul că trebuia să fiu operată pentru a doua oară de tumoră cerebrală. Sergiu Stoica a fost cel care nu s-a temut să îmi spună că la prima operaţie doctorii nu au făcut rezecţia totală a tumorii (nu au curăţat locul). El mi-a spus simplu, senin, zâmbind uşor: “Eu pot face această operaţie.”. Şi a făcut-o. Cu succes. Recunosc, m-am temut la început de reacţie, mă aşteptam, poate, să nu fie aşa deschis, sincer şi optimist în legătură cu o operaţie pe creier.
Sergiu Stoica este, mai presus de toate un om bun, cald. Iubeşte oamenii şi îşi iubeşte nespus profesia. Nu-l cunosc bine, însă îţi ia foarte puţin să realizezi aceste lucruri despre el. La fiecare vizită medicală postoperatorie îmi zâmbea larg: ”Ce faci, Ioana?” şi parcă o parte din durere-mi mai dispărea în acel moment. Lucru curios, căci n-a fost doctor să-mi placă înaintea lui câtuşi de puţin; sunt foarte precişi, serioşi, formali şi…atât. Căldură sufletească…ioc. Se pare însă că el excelează în toate. Mă bucur că am avut încredere în el şi n-aş ezita o clipă s-o mai fac vreodată. Sper doar să nu mai fie nevoie.
Deşi întâlneşte, sigur, foarte multe cazuri prin munca sa, e clar că se implică total în fiecare dintre ele. Tocmai asta îl face unic, deloc asemănător cu neurochirurgii din România. I-am mulţumit de foarte multe ori pentru binele pe care mi l-a făcut, dar parcă tot nu-i de ajuns. Aşa că:
MULŢUMESC, SERGIU STOICA pentru că m-ai făcut un OM SĂNĂTOS! Mulţumesc, de 1000 de ori mulţumesc!
Ioana B.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
te rog frumos spunemi si mie cit costa o operatie de neurinom de acustic la di dr.sergiu stoica .multumesc sii sanatate multa.
Comentariu de ioana — 20 septembrie, 2010 @ 1:58 pm |
Buna Ioana,
Din ce stiu eu in jur de 6.000 de euro, in functie de cate zile se sta in spital.
Bafta !
Dan
Comentariu de dasanti — 21 septembrie, 2010 @ 12:00 am |
multumesc din suflet si multa sanatate va doresc .are cumva contract cu casa de asigurari?
Comentariu de ioana — 23 septembrie, 2010 @ 2:03 pm |
Am o prietena careia i s-a descoperit la un control RMN un meningiom de 15x10x16 mm.
Cam cat ar costa o operatie la d-nul doctor Stoica pentru asa ceva?
Multumesc.
Comentariu de Ionescu Mihai — 5 noiembrie, 2010 @ 3:37 pm |
Salut, costa cam 7000 euro. La dimensiunile astea mici nu o sa aiba absolut nicio problema! Pot sa te pun in legatura cu pacienti operati de Sergiu. Multa bafta!
-original message- Subject: [Dasanti’s Weblog – Viata, sentimente, informatie] Comentariu: „IOANA B. – povestea ei”
Comentariu de dasanti — 5 noiembrie, 2010 @ 8:37 pm |
Multumesc mult pentru raspuns.
Intre timp a mai fost la un doctor (Vasile Ciubotaru) care i-a spus ca nu e nevoie de operatie – fiindca nu acel meningiom ii face probleme. El zice ca ar fi o spondiloza de vina.
Peste 2 saptamani e programata la d-nul doctor Stoica, pentru o a doua opinie.
sa speram ca va avea acelasi rezultat si nu e nevoie de operatie.
Comentariu de Ionescu Mihai — 8 noiembrie, 2010 @ 2:35 pm |
As vrea sa iau si eu legatura cu o persoana operata de Dr. Sergiu Stoica.
Va multumesc mult.
Comentariu de Vali Vintila — 29 ianuarie, 2011 @ 3:20 pm |
dati-mi nr dvs de contact pe adresa: dasanti@gmail.com. Va pun eu in legatura cu pacientii operati de Sergiu.
Cu bine, Dan
-original message- Subject: [Dasanti’s Weblog – Viata, sentimente, informatie] Comentariu: „IOANA B. – povestea ei”
Comentariu de dasanti — 30 ianuarie, 2011 @ 1:43 pm |
la RNM s;a constatat ca am un neronim faciala stinga de marime 16×22 mm si as vreasa stiu un preti aproximativ pentru operatie Xenia
Comentariu de xenia — 2 februarie, 2013 @ 7:41 pm |
La Hanovra costa cam 40.000 de euro si la Regina Maria Euroclinic 7.000 de euro.
________________________________
Comentariu de dasanti — 6 februarie, 2013 @ 6:49 pm |