Dasanti’s Weblog – Viata, sentimente, informatie

STEFANIA BADESCU – povestea ei

UPDATE 28 FEBRUARIE 2009: STEFANIA MI-A TRIMIS POVESTEA EI SI O SERIE DE FOTOGRAFII PE CARE LE PUBLIC IN CONTINUARE.

                                             Dragii mei,

 

 

 Ma numesc Badescu Stefania Ramona sunt din Baia Mare,judetul Maramures,am 20 de ani,si sunt studenta la Facultatea de Medicina,anul II………………….si cum cu totii avem o poveste a vietii,eu voi incerca sa va destanui momentele din viata mea,pe care nu le voi uita niciodata.

 

Am invatat,de mica faptul ca prin scris ne tradam sinceritatea,si va promit din tot sufletul ca in aceasta poveste nu ve-ti gasi o picatura de neadevar.Prin scris ne apropiem de Dumnezeu si de cei care ne citesc randurile.Simplu fapt de a scrie ne ajuta sa ne organizam gandurile si sa vedem mai clar ce avem in jur.Scrisul face miracole: alina durerea,face visele realitate si amintesc o speranta.Cuvantul inseamna PUTERE!

 

Poveste mea a inceput o data cu data de 4 martie,o zi marcata in calendarul vietii mele.Cu vreo 2-3 luni inainte de aceasta data am inceput sa observ ca nu mai aud atat de bine cu urechea dreapta si aveam dureri de cap infioratoare,erau zile cand plangeam de durere.Durerile de cap le aveam din clasa a 8-a,dar nu le-am dat importanta………am lasat totul pe seama invatatului: cum eram a 8-a aveam de invatat pentru examenul de capacitate,doream sa ajung la cel mai bun liceu din oras „Colegiul National Gheorghe Sincai” la profilul: intensiv engleza…………..am intrat unde imi doream………aici pretentiile erau foarte mari si trebuia sa tin pasul cu dorintele profesorilor,durerile de cap ajunsesera sa-mi fie „prietene”,nici nu le mai dadeam importanta (din cauza invatatului,de ce sa-mi fac alte griji?)………….a urmat facultatea,mult mai pretentioasa in privinta invatatului…………..dar incepeam sa-mi pierd auzul la urechea dreapta si atunci am realizat ca trebuie sa vorbesc cu un doctor

 

Eram in vacanta de dupa sesiune,asa ca aveam timp sa-mi rezolv toate problemele.Si-a luat si mama mea concediu si a fost alaturi de mine in toata aceasta mica „calatorie”.Prima oprire a fost la sectia de O.R.L de la Spitalul Judetean „Dr. Constantin Opris” din Baia Mare,la doctorul Avram Sergiu (un doctor minunat,care mi-a recomandat Clujul in loc sa ma tina in Baia Mare sa incerce tot felul de experimente sau tratamente care probabil mi-ar fi agravat starea)………..aici mi-am facut o gramada de analize,de unde a reiesit ca as avea hipoacuzie.Dupa nenumarate intrebari carora aveam doar raspunsuri negative, dr. Avram mi-a recomandat sa incerc niste analize si la Cluj. Zis si facut……..mi-am facut programare la Cluj la O.R.L, din cadrul Spitalului Militar “C. Papilian”,la doctorul Chirtes Felician. In timpul in care am stat acasa,asteptand sa plec la Cluj,eu si mama am cautat pe internet mai multe informatii despre aceasta hipoacuzie,ca sa stim la ce sa ne asteptam.

 

Ajunsa la Cluj am repetat analizele………….din nou acelasi rezultat,aici am stat internata cateva zile,timp in care mi se faceau perfuzii……………perfuziile mi-au fost intrerupte in momentul in care dr. Chirtes mi-a obtinut o programare la RMN. Rezultatele RMN-ului,din data de 4 martie,erau de aceasta data mult mai diferite………….acestea indicau ca am o tumora pe nervul acustic drept: NEURINOM ACUSTIC DREPT……………………pe internet citisem ca ar exista posibilitatea unei tumori,dar in niciun caz nu ma asteptam la acest diagnostic. Dr. Chirtes m-a chemat la el pentru a-mi explica rezultatele RMN-ului si pentru a ma sfatui sa nu-mi pierd speranta.El imi recomandase sa ma operez in Ungaria(Budapesta),Bucuresti sau Cluj.Dr Raus Iulian(Medic Primar Rdiologie-Imagistica Medicala) cel care mi-a interpretat RMN-ul imi recomandase si el sa ma operez in alta tara,unde existau aparatele de care aveam nevoie.

                                                     

Discutia cu domnul doctor Chirtes m-a facut sa fiu o persoana foarte tare,sigura pe mine,de aceea eram foarte optimista…………….nimic nu avea sa-mi impiedice visul de a deveni doctor si de a ajuta la randul meu,persoanele care au nevoie de mine. Daca in Baia Mare am plans cand am aflat diagnosticul de hipoacuzie,de frica ca nu imi voi putea duce la bun sfarsit visul,in Cluj am devenit o alta Stefania,mai puternica,cu incredere deplina.Dupa ce am ajuns acasa,nu prea suportam sa stau in preajma familiei care mult prea socata de rezultatate,asa ca am hotarat sa plec la facultate,unde printre prieteni si colegi voi uita de toate……………….mama ramasa acasa statea zi de zi pe internet pentru afla detalii despre acest neurinom………….deja vorbise cu o multime de doctori din Romania………….aproximativ toti excludeau varianta de a ma opera in tara,deoarece aici nu era aparatura de care aveam eu nevoie,pentru o operatie cu cat mai multe sanse de reusita: aici in Romania mi-au spus ca imi voi pierde parul (adica ma vor tunde),voi ramane cu o pareza pe partea dreapta(pentru totdeauna),nu-mi vor extirpa toata tumora,si multe altele………………astfel mama a continuat sa caute: a mai gasit ceva in Viena, Budapesta, Italia, Spania, Franta dar si acolo erau prea putine operatii,care au reusit cum se astepta fiecare pacient…………, garantia sa nu raman cu urmari era de 60-70%, cum nu gasea nimic, ultima speranta era Canada.In Canada locuieste unchiul meu,care fusese si el operat pe creier,dar de un anevrism……………….doctorii care l-au operat spuneau ca este o minune ca traieste,pentru ca ei nu credeau ca mai are ceva sanse…………..dar unchiul meu se simte foarte bine,de-atunci a fost si in Romania.Si cum nu gaseam nimic mai sigur,m-am conformat cu Canada……….desi in acel fel riscam sa stau aproape un an departe de familia mea de acasa,chiar daca si acolo aveam o multime de neamuri,nu puteau inlocui dragostea celor de acasa.Mama nu-si pierduse speranta si a continuat sa caute pe internet date despre clinica la care visam sa ajungem.Rugaciunile ne-au fost ascultate si am descoperit blogul lui DAN SANTIMBREANU (o persoana extraordinara,caruia ii datorez totul): iti multumesc din suflet Dan.Pe blogul lui Dan am gasit toate datele de care aveam nevoie.L-am contactat pe Dan si astfel ia nastere povestea mea la HANOVRA.

           

Pe data de 16 aprilie eram programata pentru internare in clinica INI din Germania,Hanovra,desi operatia era scumpa am reusit sa facem rost de bani prin blogul pe care mi l-am deschis,prieteni si colegi,din Baia Mare: de la fosta scoala generala,fostul liceu,facultate,vecini,colegi de serviciu de-a parintilor,neamuri (carora le multumesc pentru ca au fost alaturi de mine),si nu in ultimul rand le multumesc Sfintilor Parinti de la mai multe biserici si manastiri care s-au rugat pentru mine si sanatatea mea,ii multumesc si bunului DUMNEZEU fara de care nu as fi trecut peste aceste obstacole.                                                                                          

 

Am ajuns in data de 14 aprilie in Germania,unde am dormit o noapte la o doamna (Paulina) stabilita in Germania,dar nascuta in Romania, o doamna minunata, un inger pazitor al tuturor romanilor care i-au cerut ajutorul. In 15 aprilie m-am intalnit cu Dan care m-a pregatit sufleteste pentru internare si pentru operatie.Tot in 15 aprilie a trebuit sa ne mutam la niste cunostinte de-a doamnei Paulina (deoarece trebuia sa porneasca spre Romania), un cuplu de doi batranei nemti foarte draguti, simpatici si de treaba. In 16 aprilie m-am internat…………..pentru mine nu era aproape nimic nou, deoarece Dan a avut grija sa ma informeze cu cel mai mic detaliu……….cunosteam, din vedere bineinteles, pana si o parte din personal. La aceste incurajari a participat si Anca Samu, cu care vorbeam pe internet aproape in fiecare zi, inainte sa ma duc in Germania, cat am stat in Germania, si dupa ce am venit din Germania. (iti multumesc mult Anca)

           

In ziua internarii mi-am cunoscut anestezistul, unul dintre doctorii care urmau sa ma opereze, rezidentul care urma sa aiba grija de mine……………toti m-au informat cum va decurge operatia. Prima intalnire a fost cu anestezistul; a doua cu rezidentul in neurochirurgie, dar totodata doctor anestezist, care mi-a facut diferite teste de echilibru; apoi unul dintre doctorii care urmau sa ma opereze, dr. Falhbusch, el mi-a povestit totul despre operatie,mi-a facut inclusiv desene pentru a intelege perfect. Pe urma analize de sange si multe altele.

           

Doctorii au fost niste ingeri pazitori pentru mine in tot timpul cat am stat in spital,daca il pot numi spital, arata ca un hotel de 7 stele. 17 aprilie a fost ziua cea mare,ziua operatiei……………dimineata nu am avut voie sa mananc nimic,a trebuit sa ma schimb in acea rochita tipica,rochita pe care eu am adorat-o,si mi s-a dat o pastila care „sa ma duca cu capul in nori”,aceea pastila ar fi trebuit sa-mi dea simptome similare unui drog,dar nu prea si-a facut efectul in cazul meu…………..eram foarte constienta de ceea ce se intampla in jurul meu………….asta pana inainte sa intru in sala de operatie………operatia a durat 9 ore,inclusiv cu pregatirile care mi s-au facut inainte de opertie,pregatiri pe care nu am cum sa mi le amintesc deoarece eram deja adormita.Prima trezire dupa operatie nu mi-o aduc aminte…………a doua oara m-am trezit cu privirea blanda a doctorului Falhbusch care mi-a spus sa zambesc,am zambit,dupa care am adormit la loc……….a treia oara am avut impresia ca vad un inger,si era intr-adevar fata angelica a mamei mele,care ma tinea de mana,langa ea tata si unchiul meu din Canada,care venise pentru a fi alaturi de mine,el trecand prin momente asemanatoare;nu am putut vorbi cu ei,dar le-am zambit,nu au stat foarte mult pentru ca era seara si trebuiau sa ma lase sa dorm………….am stat la terapie intensiva 4 zile,ultima zi fiind „bonus”,ii cerusem doctorului sa ma lase sa mai stau o zi acolo ca sa fiu sigura ca totul trece cu bine……………..aici terapia intensiva nu se compara cu cea din Romania,aveau grija de mine ora de ora,in fiecare dimineata imi schimbau rochita,imi pieptanau parul,ma spalau pe dinti cu o apa cu gust de bomboane………….un fizioterapeut venea in fiecare zi pentru a incerca sa ma puna pe picioare,nu a reusit din primele zile deoarece imi era foarte rau si ameteam, am reusit sa stau doar in fund si aia abia a treia zi,a patra zi am stat si in picioare,dar doar cateva secunde,tot in aceasta zi am fost mutata in salon,langa o fetita din Romania,foarte draguta si simpatica,pe nume Ana Maria…………….dupa cateva zile am fost mutata in alt salon deoarece Anei i se facuse rau si mama ei a cerut sa i se dea un pat in aceeasi camera pentru a putea avea grija de fetita ei.

           

Zi de zi venea un fizioterapeut,care ma ajuta sa umblu,sa fac diferite exercitii printre care si exercitii faciale,deoarece am ramas cu o mica pareza faciala,pareza temporara,pentru ca am fost asigurata ca imi va trece.Cat am stat la terapie intensiva l-am cunoscut si pe Dr. Samii,cel mai bun neurochirurg din lume,si care bineinteles a participat la extirparea tumorii mele,  un om de milioane,crede-ti-ma.

           

Dupa operatie,trebuia sa port tot timpul niste cirapi anti-trombotici,uneori imi dadeau numere prea mari,si cand ma plimbam pe coridorul spitalului fugeau asistentele dupa mine sa-mi ridice ciorapii ;))………..erau foarte dragute si atente,orice nevoie aveam,oricand,apasam doar butonul si in 2 minute erau la mine in salon………..vi se pare ca seamana cu Romania???……..mie nu.                                                  

           

Trecuse deja o saptamana,si eu ma simteam din ce in ce mai bine…………pana la un moment dat,cand am inceput sa ma dureri de stomac,nu mai mancam,si nu-mi scadea febra mai jos de 40,plus ca nu mai puteam sta in picioare,deoarece ma durea foarte tare piciorul stang,nu aveam forta in el………..totul s-a schimbat radical.Doctorii erau speriati,nu stiau ce se intampla asa ca au reluat toate analizele……………….radiografii,CT-uri,analize de sange,si nimic………….problema piciorului era rezolvata: muschii erau atrofiati,de atata stat in pat……….durerile stomacului le-au rezolvat cu medicamente tip siropuri mentolate in plic(erau foarte bune)………..dar ce era cu febra, nu scadea;cel mai frecvent o faceam noaptea ;asistentele imi inveleau picioarele in prosoape cu apa rece;faceau si imposibilul  sa nu mai am frisoane,sa ma simt bine,imi schimbau hainele care erau extrem de ude,si o incurajau pe mami,spunand ca totul va fi bine……………pana la urma a venit dr. Falhbusch cu o multime de alti doctori si mi-au facut o punctie in coloana vertebrala,pentru a colecta LCR;vroiau sa faca si o ultima analiza ca nu cumva sa am meningita (un risc in cazul acestor operatii)………….dar,si aceste analize au iesit perfecte.Ce puteam avea?

           

Doctorul internist, a venit inca o data pentru un control,si verificandu-mi mai in amanunt gura, a observat o afta……….atunci toata lumea s-a linistit,urma sa fac o stomatita,care au oprit-o la timp prin administrare de aciclovir.Dupa cateva zile de aciclovir,m-am simtit ca noua.Prima zi in care m-am simtit perfect a fost Duminica Sfintelor Pasti……….da mi-am petrecut Sfintele Pasti in spital,alaturi de alti romani,de parintii mei si de verisoara si unchii mei din Italia care mi-au facut surpriza de a veni si de a petrece acele sfinte sarbatori alaturi de mine (am avut si cozonac si oua rosii).Atunci a fost si prima zi in care aveam voie sa am spal pe cap…………..aaaa am uitat sa mentionez,parul imi era la fel de lung,la fel de cret,doar in partea in care aveam operatia imi era ras,dar daca imi lasam parul desfacut nu se vedea nimic,si mai mult m-am trezit din operatie cu parul impletit………….Tot in acea zi am primit vestea ca pot iesi afara,in afara spitalului………….a fost o zi cu multe surprize,intr-adevar nu am stat mult afara deoarece batea vantul si nu-mi puteam tine ochii deschisi, din cauza parezei imi lacrima foarte tare ochiul sanatos,celalalt fiind bolnavior,glandele lacrimale nu functionau,iar greutatile ramaneau pe ochiul stang.Dupa aceasta zi au urmat altele si altele la fel de bune,asa ca dupa cateva zile mi-a fost semnata externarea,cu conditia sa mai stau o saptamana la hotelul de langa spital pentru a ma avea in vedere,si pentru a observa cum ma obisnuiesc in afara spitalului.Totul a decurs minunat si inainte cu o zi de a pleca din Germania,am trecut pe la INI pentru a primi aprobarea de a porni spre casa.

 

Dupa exact 10 zile am iesit din spital si dupa o sapt eram deja acasa. Nu voi uita niciodata ce mi-a spus Dan in acea zi (15 aprilie):”Stef, tu in 10 zile vei iesi din spital!” si asa a si fost. Am ajuns acasa,aici am stat 2 saptamani,in care mi-am revenit foarte bine…………….pareza inca o mai aveam,dar nu era foarte,foarte vizibila,decat cand radeam sau zambeam…………….dupa 2 saptamani de stat acasa,am luat decizia sa ma intorc la facultate pentru a-mi da examenele,urma sesiunea si eu nu vroiam sa-mi pierd examenele………………am reusit sa-mi dau si examenele,desi am avut 2 restante,din cauza faptului ca nu puteam depune un efort psihic foarte mare,dar mi le-am luat in sesiunea de restante cu note foarte mari.

           

Dupa 6 luni de la operatie am ales sa ma duc la un nou control in Germania.M-am dus mai repede cu o luna si astfel m-am intalnit cu Dan si cu o multime de alti romani.Totul a iesit bine la control,nici urma de tumora.Acum au trecut 10 luni de la operatie si ma simt excelent…………..pareza,nu se mai vede aproape deloc,s-a vindecat in proportie de 90%,pot sa-mi prind si parul intr-o coada,in doua codite,oricum doresc………………singurele semne care mi-au ramas mai vizibil sunt niste bubite pe fata din cauza cortizonului,asemenea cosurilor,dar imi vor trece si acestea………….eu am avut „norocul” sa-mi apara pe fata.In rest sunt sanatoasa tun, tocmai am trecut de sesiune, si astept cu nerabdare urmatorul semestru.

           

Nu sunt mai diferita decat alti adolescenti,studenti………….ies cu prietenii in oras,alerg,rad,ma bucur de o viata minunata,pe care nu as fi avut-o daca as fi ramas sa ma operez in Romania.Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a oferit aceasta sansa.

           

As vrea sa ma adresez tuturor persoanelor care prezinta acest neurinom: ii rog din tot sufletul sa faca tot posibilul sa se opereze in Hanovra la INI si sa nu se gandeasca la bani,pentru ca sanatatea nu are pret si banii care ii dau ramanand in Romania echivaleaza cu suma de care au nevoie in Germania.Doar ca este o diferenta,din Germania te intorci un om nou,un om cu dorinta de a-ti trai viata si cu o putere nemaivazuta.

           

Am trecut prin ploaie,pentru a vedea curcubeul……………..iar la capatul acestui curcubeu am gasit o comoara: VIATA………..o viata de care ma bucur din plin.

           

Si sfatul meu : Viata e o sansa……………….nu o lasa sa se piarda!Viata e un miracol………….deschide-ti ochii!

     

INI e o clinica atinsa de mana lui Dumnezeu!

FOTOGRAFII DIN TIMPUL AVENTURII STEFANIEI LA HANOVRA

 

 

 

 

…………………………………………………………………………………..

In continuare apelul pe care l-am facut atunci cand mama Stefanei mi-a scris sa se intereseze de Hanovra.

…………………………………………………………………………………..

Acum o luna cand ma aflam inca in spital am primit un email de la o mama disperata. Fiica ei de 19 ani (!!!!!) a fost lovita de neurinom acustic, aceasta tumora blestemata care vad ca atinge din ce in ce mai multi tineri. Stefania trebuie sa fie tare, chiar daca la 19 ani viata iti pare mult mai simpla. Anca Samu a trecut printr-o operatie mult mai grea si mai periculoasa la varsta de 20 de ani.

Bafta mare Stefania si Dumnezeu sa fie cu tine!!!

Prietenii si colegii Stefaniei au facut un blog despre cazul ei. Il gasiti la aceasta adresa:

Mai jos mesajul mamei ei…

 

 

 

 

 

 

 Stefania Badescu

 

ZAMBETE FURATE

Ma numesc, Badescu Manuela Delia sunt din Baia Mare si am o fiica, Stefania, de 19 ani, studenta anul I la medicina, care in urma unui control medical a fost diagnosticata ca avand un neurinom acustic, situat in unghiul pontocerebelos drept, deci este o tumoare benigna, de gradul 3, e deja mare 31/25/30 mm, ceea ce indica necesitatea unei operatii urgente. Tumoarea creste si incet, incet apasa pe nervii cranieni porvocand diverse simptome: afectarea auzului, mici pareze faciale, migrene ingrozitoare, probleme de echilibru, vederea dubla. Deocamdata la Stefania i-a fost afectat doar auzul la urechea dreapta in proportie de  30 – 40%.
 

Operatia este foarte dificila  si poate fi realizata doar intr-o clinica in care exista sisteme de monitorizare interoperative a nervilor cranieni, aparat care in Romania nu exista, operatiile aici dupa cum arata statistica e de 30% sansa de reusita.  Adica, ori isi pierde definitiv auzul si controlul fetei pe partea afectata ori iese fara sechele din operatie.

Fiind asa de mare riscul am inceput sa cautam o clinica in strainatate care ne ofera cat mai multe sanse. Cele mai mari sanse ca fetita mea sa poata zambi in continuare le ofera clinica din Hanovra (Germania), clinica de neurochirurgie  a celebrului neurochirurg Dr.h.c.mult.M.Samii, International Neuroscience Institute, insa suma necesara operatie si a ingrijirilor se ridica la 35.000 euro, asa cum ne-a confirmat deja clinica.

In momentul de fata  nu am acesti bani si nici nu cred ca am cum sa fac rost de ei intr-un timp asa de scurt, iar de formularul E 112 (de la Casa Nationala de Sanatate) nu putem beneficia deoarece operatia se poate realiza si in Romania, chiar daca sansele sa scape fara sechele sunt foarte mici.

Pentru cei care cred ca ne pot ajuta cu donatii oricat de mici sau care pot da informatia mai departe la societati care au posibilitatea sa ma sprijine am afisat urmatoarele conturi :

 

  1. RO20RNCB0182034193780002 – in euro
  2. RO47RNCB0182034193780001 – lei

deschise la BCR sucursala Baia Mare, Badescu Manuela Delia, CNP 2680216240021.

Va multumim pentru sprijinul si intelegerea acordata.

 

UPDATE 17 APRILIE 2008 – STEFANIA A FOST OPERATA CU SUCCES!!!

Stefania zambeste si profesorul Samii a reusit sa scoata toata tumoarea care ii ameninta zambetul. Bravo Stefania! Asa cum ti-am spus cel mai mult a contat ca TU sa crezi!!!

Ne vedem in tara! Pana vii tu sper sa reusesc si eu sa afisez un zambet larg.

17 comentarii »

  1. Dan, am si eu nevoie de datele de contact ale mamei Stefaniei.

    Comentariu de SMINCHY — 9 Aprilie, 2008 @ 2:22 pm | Răspunde

  2. @SMINCHY – Ti-am dat pe email! Multumesc mult!

    Comentariu de dasanti — 9 Aprilie, 2008 @ 3:12 pm | Răspunde

  3. […] Stefania a facut operatia! „Furaciune” de veste buna de la Dan Santimbreanu. […]

    Pingback de Stefania a facut operatia! « BLOG DE SUFLET — 17 Aprilie, 2008 @ 11:23 pm | Răspunde

  4. Bravo!!!
    ma bucur cand aud de fapte asa de bune, costa nu gluma o operatie acolo dar macar isi fac treaba…

    Comentariu de Popescu Emil — 18 Aprilie, 2008 @ 8:21 am | Răspunde

  5. super!Cat ma bucur pentru Stefania!

    Comentariu de ilona — 18 Aprilie, 2008 @ 12:11 pm | Răspunde

  6. Bravo, Stefania! Ma bucur pentru tine!
    Si eu am o problema de sanatate (destul de nasoala… nicio sansa de revenire la normal… si asta e parerea tuturor medicilor intrebati de mine pana acum… de 20 de ani sunt sub supraveghere medicala).
    Ma bucur pentru tine! Macar tu sa fii ok…

    Sa ai o viata frumoasa plina de bucurii!

    Valentin
    email: valentinvlad03@yahoo.com

    Comentariu de Valentin — 19 Aprilie, 2008 @ 8:26 pm | Răspunde

  7. ma bucur sa aud ca esti bine! mi-a zis dan ca a-ti si vb la telefon! zambeste cat poti tu de mult, chiar si acolo la intensiv(ca si eu radeam mereu cat am fost acolo, vor ajunge sa creada ca este ceva specific romanilor:)))sa fii optimista si increzatoare si in continuare, ca psihicul te ajuta foarte mult, ce a fost mai greu a trecut si la fel ca si noi, care am fost operati acolo, ai primit o noua sansa la viatza:)!. sper sa ne auzim cat mai curand si sa fii din ce in ce mai bn stefy!:*

    Comentariu de samu anca — 19 Aprilie, 2008 @ 8:47 pm | Răspunde

  8. Buna ,sunt sotia lui romulus ioan ma bucur foarte mult ca am cunoscut familia badescu ,le multumesc mult pentru ca au fost alaturi de mine in momeentele grele pe care le-am trait la clinica ini din hannover.

    Comentariu de paula ioan — 4 Octombrie, 2008 @ 9:03 pm | Răspunde

  9. Buna Stefania ,ce-ti face familia,cum stai cu sanatatea ,multa sanatate va dorim Romulus si Paula.

    Comentariu de ioanpaula — 13 Decembrie, 2008 @ 8:58 pm | Răspunde

  10. La multi ani si multa sanatate din partea familiei Ioan!Alin,Paula,Romulus

    Comentariu de ioanpaula — 27 Decembrie, 2008 @ 5:42 pm | Răspunde

  11. Stefania, te rog sa-mi spui cum te pot contacta.
    Am nevoie de cateva informatii despre analize, operatie la clinica din Hannovra
    Multumesc
    Cristina

    Comentariu de cristina radu — 7 Iulie, 2009 @ 1:06 pm | Răspunde

  12. daca doresti, iti dau numarul de telefon al mamei mele: 0742035526

    Comentariu de stefy — 10 Iulie, 2009 @ 8:22 am | Răspunde

  13. Comunica te rog un numar de telefon la care poti fi contactata.

    Comentariu de Stefan Lupsa — 1 Noiembrie, 2009 @ 2:20 pm | Răspunde

  14. Stefania este la facultate, nu prea are acces la internet, mai mult intra pe net cand vine acasa, dar daca doriti informatii va pot da numarul meu (sunt mama lui Stefy) 0742035526.

    Comentariu de manuela — 2 Noiembrie, 2009 @ 5:40 pm | Răspunde

  15. Buna ziua. Stefania ma impresionat povestea ta. Felicitari pt ca ai reusit si felicitari pt facultatea care o facuci. Tot respectul meu pt caracterul puternic pe care il ai.
    Stii insa as vrea sa-ti spun ca daca dc.Chirtes nu-ti punea un diagnostic corect puteai sa ajungi in Germania prea tarziu. Noi avem un sistem sanitar bolnav, fara aparate si fara medicamente in spitale, dar asta este la nivel de tara…..
    St medici minunati si in tara care ar putea sa opereze daca ar avea conditiile din Germania….
    Mult succes in continuare.:)

    Comentariu de Ana Ricu — 9 Septembrie, 2011 @ 11:13 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: