SIMINA STEFANESCU – povestea ei

Aceasta este povestea doamnei SIMINA STEFANESCU, scrisa de ea si pe care am primit-o pe 9 februarie 2008. Este un caz ca multe altele operate in Romania si care au generat o serie de suferinte atat penru pacient cat si pentru familie. Inca o data ma repet: INFORMATI-VA INAINTEA ORICAREI OPERATII SI ASIGURATI-VA CA EXISTA APARATURA DE MONITORIZARE A NERVILOR IN TIMPUL OPERATIEI!!!

Domnule Dan,

Mai intai tin sa te felicit pentru ideea de a crea un blog cu aceasta tema (chiar daca eu am aflat de el mai tarziu). Apoi iti spun ca ai avut idee grozava sa faci operatia in stainatate, si te mai felicit ca ai reusit sa strangi banii necesari. Dar ideea cea mai grozava este asociatia pe care vrei sa o faci.

Sunt cinci luni de cand am fost operata. Si doar sase luni de cand am aflat ca am aceasta tumoare, ajunsa deja in stadiul IV.

Cred ca de vreo cinci ani prezentam simptomele, dar nici un doctor orelist (si am fost la vreo cinci) nu mi-a recomandat o tomografie sau un RMN. Desi ma incadram in criteriul varstei! Toti, dar absolut toti, mi-au recomandat proteza auditiva. Unul dintre medici m-a consolat spunandu-mi ca si Bill Clinton a apelat la proteza, ca nici macar americanii cu toata tehnologia lor nu au avut ca sa-i faca decat sa-l protezeze!

Incepusem sa nu mai aud cu urechea dreapta, si de la un control la altul, audiograma arata tot mai rau. A inceput apoi tinitusul, dar sa spunem ca m-am obisnuit. Eu sunt profesoara de matematica la un liceu din Bacu, situat in imediata apropiere a aeroportului si a uzinei de avioane. O viata mi-au sunat motoarele de avioane in cap, si drept sa va spun, credeam ca sunt eu mai sensibila, si ca zgomotul mi-a afectat auzul. Mult timp m-am gandit ca interesul unui medic este sa vanda cat mai multe proteze auditive. Pana la urma am apelat si la proteza, dar in ultimul an, desi o purtam, auzul imi era tot mai slab.

Cu vreo doi-trei ani in urma au inceput si durerile de cap, care s-au accentuat in primavara lui 2007. Am facut tot ce mi s-a recomandat: mi-am schimbat ochelarii, mi-am tratat cat de cat spondiloza cervicala. Analizele aratau doar o anemie. Nu intelegeam de ce hipertensiunea, tot timpul tinuta sub control, ii speria mai tare pe doctori. Faptul ca nu puteam sa dorm, ca nu puteam pune capul pe perna, nu era un indiciu pentru nimeni. Chiar mi sa recomandat xanax, si faptul ca peste o saptamana am revenit la acel medic avand aceleasi simtome, nu l-a facut decat sa-mi recomande in plus si imovane. Atunci mi-am zis ca se considera ca daca as dormi sau dormita mereu m-as prosti si nu as mai simti durerile. Acest lucru m-a intrigat. Nu ma asteptam ca “tratamentul” sa fie somnul. Va spun ca nu am mai luat nici o pastila de somnifere.

Au inceput durerile de trigemen si furnicaturi ale fetei. Recunosc ca abia atunci am fost la un neurolog, o doctorita foarte tanara, doamna doctor Roxana Ciulina, care mi-a recomandat un RMN. Neincrezatoare ca de obicei, am crezut ca intrucat se deschisese un centru de imagistica prin rezonanta magnetica in imediata apropiere a clinicii, probabil vrea sa le faca pacienti colegilor.

Abia intoarsa acasa am inceput sa caut pe internet ceva informatii despre simptomele mele. Nu am gasit prea multe, doar atatea cat sa ma sperie grozav, caci oricine aude de “tumoare” cred ca are aceeasi reactie. Am revenit imediat la clinica, am intervenit ca sa fac RMN-ul cat mai repede, si peste doua zile eram din nou in cabinetul tinerei doctorite. Rapid, a pus mana pe telefon si asunat la Targu Mures unde isi facuse rezidentiatul. A vorbit cu seful clinicii de neurochirurgie, doctorul Lupsa Alexandru. Ceea ce vreau sa spun si sa insist, este ca domnul doctor ne-a trimis acasa sa ne informam. Eram acolo cu sotul meu. Nu a conceput sa faca operatia pana cand nu sunt perfect informata despre riscuri.

Citisem tot ce aparuse pe internet si am acceptat imediat operatia. Am fost oparata pe 13 septembrie. Operatia a durat aproape cinci ore. Mi-am revenit destul de bine. E drept ca urechea dreapta nu mai are acum nici un rol, decat poate doar estetic, zgomotul in urechi a ramas, nevralgia de trigemen a disparut complet. Acum pot dormi foarte linistita si sunt odihnita. Ochiul nu se inchidea, dar dupa o luna si jumatate am fost din nou la Targu Mures, unde am suportat acest implant in pleoapa dreapta, in urma caruia o pot inchide, deci ochiul se umezeste. Apoi mi-am schimbat ochelarii, pentru ca e drept, aveam impresia ca vad dublu. Acum doar cei care stiau de operatie mai observa ceva la ochi. Nervul facial insa este total denervat. In sensul acesta am facut la Bucuresti o electomiografie care mi-a confirmat banuielile. Nu mai am ce face pentru recuperare.

Chiar sapamana trecuta am fost la Bucuresti si sora mea mi-a povestit despre blogul deschis de tine si despre intentiile tale. Drept sa-ti spun de pe la inceputul lui decembrie nici nu am mai cautat nimic pe internet. Gasisem un forum frantuzesc in care toate experientele povestite descriau cu exactitate simtomele mele. Este drept ca in toate cazurile prezentate era vorba despre recuperare prin masaj si kinetoterapie. Probabil ca in acele situatii prezentate operatia nu a fost chiar ca la noi, dar sechelele existau totusi. Am hotarat sa nu ma las doborata si incerc singura sa ma conving ca mai bine nu se poate si sa accept situatia.

Multumesc lui Dumnezeu ca sunt bine, puteau exista urmari groaznice: probleme de echilibru, probleme la inghitire, atrofia limbii, pierderea memoriei, epilepsie si cate altele. Sunt in situatia de a accepta ca doar eu singura ma pot ajuta. Intr-o prima etapa ma comportam ca strutul: nu ma uitam in oglinda, daca eu nu ma vad atunci nu ma vede nimeni. Acum imi fac execitiile in fata oglinzii si incerc sa ma obisnuiesc sa nu mai zambesc decat cu parcimonie. Oricum da la 1 martie am varsta de pensionare, pana acum am fost in concedii medicale. Dar vine primavara si vreau sa ies cat mai mult. Dupa cum spunea doctorul Lupsa, aceasta boala este o boala a familiei, adica toti sunt afectati de ce mi se intampla mie. Dar am norocul ca sotul meu si fiica mea sa fie iubitori si grijulii si au stat si stau langa mine tot timpul. Nu am nevoie de compasiunea nimanui, caci asta mar imbolnavi, nici de incurajari, caci mi le aduc singura. Multumesc Celui de sus ca sunt sanatoasa in rest si sper ca ca ce a fost mai greu a trecut.

Intentiile tale merita toata stima, nu am vazut emisiunea despre care este vorba, dar consider ca o informare corecta ar scuti pe multi de greselile pe care le-am facut eu. Nu pot sa uit comportamentul medicilor din Bacau, dar ii prevad doamnei doctor Roxana Ciulina un viitor stralucit, daca se va comporta cu toti pacientii cum s-a purtat cu mine. Sa mai stiti ca tot personalul de la Targu Mures a fost extraordinar. Poate nu va vine sa credeti, dar foarte buna organizare din spital crea o stare de confort si de speranta pentru toti pacientii. Ca sa nu mai vorbim de omenia de care au dat dovada.

Insa eu tot consider ca ar fi trebuit sa stiu mai multe inainte de operatie, desi nu pot spune ca daca stiam nu mai faceam operatia. La varsta mea era singura solutie si eu acum sunt linistita.

Iti urez din tot sufletul sa te faci bine. Sunt convinsa ca esti un luptator si ca totul va fi asa cum iti doresti. Bafta multa!

Simina Stefanescu