Dasanti’s Weblog – Viata, sentimente, informatie

MONICA – povestea ei

Aceasta este povestea Monicai scrisa de ea si primita pe 25 martie 2008.    

Mă doare capul… Cine a fost în preajma mea în ultimii zece ani, poate, m-a auzit deseori spunând asta, exclamând-o, pisicindu-mă, întrebând de aspirine, efferalganem, upsarine, fasconale, ketonale, viox.

Ce vrei, eram, ca nu ştiu ce procent feminin din populaţia globului, o fiinţă cu migrene. Sticluţa cu săruri îmi mai lipsea!  Era o durere difuză, trecea după orice pastilă din gama celor enumerate mai sus, iar viaţa mergea mai departe.

Durerile astea mai apăreau, coincidenţă sau nu, şi în acea delicată parte a lunii, prilej pentru doctori să-şi continue discursul că ceva trecător, mai că nu spuneau că şi normal şi că viaţa merge înainte. În 2002 însă durerile persistau şi nu mai puteau fi legate de nimic.

Mă durea rău capul, difuz, când mă ridicam de pe scaun intervenea ameţeala. Doctoriţa mea de familie, să-i dea Dumnezeu mintea pe care n-o avea atunci şi atât, mi-a ţinut acelaşi discurs cu miile de motive pentru care durea capul, mi-a prescris aceleaşi analize de sânge şi o radiografie a coloanei, ca să-mi demonstreze că mă doare capul din cauza unor “ciocuri” în regiunea cervicală. Prilej cu care am făcut cunoştinţă cu un  nou set de calmante care ghiciţi dacă aveau efect. Nu. 

 Am avut noroc cu un economist. Da, doctorii erau plecaţi cu toţii de pe planeta asta. Economistul cu pricina era, totuşi, director într-un spital. Pentru că putea, m-a ajutat să ajung la o analiză RMN. Şeful secţiei de imagistică din acel spital, deloc de acord, din motive politice cu economistul de care vă vorbesc, a tunat că nu am ce căuta acolo.

Odată intrată în acel spital pe uşa pe care trebuie, am ajuns la un neurolog care m-a luat la puricat. M-a durut rău ce scria pe biletul de trimitere.  Scleroză multiplă- suspiciune. Pâna a treia zi când am reuşit să ajung în tunelul aparatului RMN am învăţat totul despre acea cumplită boală. Să simţi cum, încet, pierzi controlul asupra corpului.  Îngrozitor.

Ştiam, evident, şi că nu există leac pentru boală, doar remedii şi o luptă crâncenă care dusă în fiecare zi pentru ca organismul să „nu uite mişcările”..Dar ieşind de la analize am simţit o suspiciune şi mai gravă parcă în privirea medicului care urma să interpreteze filmul.

M-a întrebat dacă aud. I-am spus că da. M-a verificat, frecându-mi părul în dreptul urechii, un gest  pe care îl repet şi eu, acum, aşa, ca să-mi testez auzul, nu că nu ar exista investigaţii specializate pentru acest lucru.  Trei săptămâni nu am ştiut ce am, până când şeful meu, prietenul celui prin care am ajuns la investigaţii, m-a chemat în biroul său şi mi-a spus să-mi fac bagajele, că în trei zile plec la operaţie, în Ungaria.

Recunosc, sunt norocoasă că am oameni minunaţi în jurul meu. Oameni care în tot acest timp au făcut drumurile pe care eu, înspăimântată şi fără de ajutor în România noastră, nu le-aş fi făcut atât de uşor.  Cert e că medicii au constatat o formaţiune ce părea să fie neurinom de acustic, de dimensiuni uriaşe, 6 centimetri în cel mai mare diametru. O tumoare aflată în regiunea trunchiului cerebral, taman pe unde trec nervii cranieni, pe care doctorul Ciurea s-a ferit să o opereze, tocmai pentru consecinţele unei asemenea intervenţii. 

Pe lângă nervul facial, cel mai apropiat de acusticul invadat de neurinom, şi trigemenul era ameninţat. Am reînvăţat anatomia de clasa a unsprezecea. Nervii cranieni, creierul, lucruri despre care nu ar fi trebuit, în mod normal, să vorbesc, la pregătirea mea. Dar viaţa merge înainte.

Am plecat la operaţie, la Szeged, în Ungaria, la vreo 60 de kilometri de Arad. Medicul care urma să mă opereze, profesorul Mihaly Bodosi, ştia dinainte să ajung despre ce este vorba, întrucât rezultatele RMN i-au fost trimise, pentru a vedea dacă se angajează la o operaţie din care eu să ies întreagă. Mi-a povestit detaliat despre neurinomul de acustic, despre operaţie, despre riscuri.

Am semnat acea hârtie prin care eram informată de riscurile intervenţiei şi am aşteptat operaţia.  A durat ceva (cinci zile, parcă) pentru că la secţia de terapie intensivă fusese un caz de septicemie şi voiau să înlăture orice risc de infecţie. Intervenţia a durat şapte, opt, ore şi, întrucât neurinomul se încâlcise pe nervul facial, în ciuda aparaturii performante care îi împiedică, de obicei, pe medici să greşească, nervul mi-a fost atins şi m-am ales cu o pareză care s-a recuperat în timp, chiar dacă nu total, dar important e că pe zi ce trece, cu exerciţii, muşchii reînvaţă mişcările nervului care se reface, treptat.  

Recuperarea am început-o chiar acolo, în clinica de la Szeged, apoi cu profesorul Bogdan Ene, de la Spitalul Fundeni. Un fizioterapeut pasionat căruia doar timpul îi lipseşte pentru a ajuta mai mulţi pacienţi. Am făcut şi apunctură, am fost ajutată şi de un bun prieten, medic în India, unde medicina alternativă se îmbină cu cea alopată, şi care mi-a trimis nişte extracte de plante care au şi pornit, de fapt, jumătatea nemişcată a feţei. 

La şase luni de la operaţie, dar de atunci lucrurile evoluează pe zi ce trece. Am avut noroc, aşadar, cu cei care m-au îndreptat spre Szeged unde spitalul universitar e la un nivel departe de ce am apucat să văd în România. Unde asistentele nu au halate cu buzunare şi unde românii din vestul ţării vin să se facă bine cu aceiaşi bani pe care altfel i-ar da medicilor, în plic. 

Intervenţia mea şi spitalizarea, care a durat cinci săptămâni, până a trecut orice urmă de durere de cap şi am putut merge singură, au costat echivalentul a 3.500 de euro, atunci. Controalele ulterioare, nimic.  Ca să nu mi se distrugă total nervul facial, medicii au fost nevoiţi să lase un reziduu tumoral care a crescut, apoi.

Nu mai am de gând să repet intervenţia, mai ales că de atunci am citit mai multe despre tumori craniene, metode alternative de tratament şi am dat peste un medic despre care nu am decât cuvinte de laude.  

Doctorul Cristian Boerescu, cu o experienţă bogată deja în tratamente naturiste, cu stagii la clinici din străinătate unde cancerul este chiar vindecat, în multe cazuri, m-a condus către o altă cale de vindecare. Care cere răbdare, dar este posibilă. În primele şase luni neurinomul s-a oprit din creştere, iar după un an de tratament, a scăzut un centimetru în diametru, dovada fiind analizele RMN.  

Ideea, pe lângă tratamentul cu plante, este că stilul meu  de viaţă dinainte nu era sănătos.  Şi să nu credeţi că fumam sau beam. Nu, ca voi toţi, poate, am băut răcoritoare colorată şi gazoasă, am mâncat dulciuri, am făcut plajă, am vorbit foarte mult la telefonul mobil (neurinomul e pe partea dreaptă, unde ţineam aparatul), nu am ştiut să-mi înfrânez nervii, furia, am fost obosită şi nu am dormit.  

După ce am trecut prin ce am trecut, durerea se uită, vă anunţ, sunt de părere doar că Cel de Sus nu ne dă mai multe decât putem duce, că tot ce mi s-a întâmplat nu a fost decât un avertisment asupra modului meu de viaţă, asupra alimentaţiei şi al modului de gândire care m-ar fi putut duce spre o boală mult mai gravă, poate.  

Dacă doriţi detaliile despre Clinica din Szeged sau despre orice am scris, deşi informaţii există pe internet, eu sunt aici. Nu uitaţi: gândirea pozitivă e mai mult decât jumătate din reţeta vindecării!

MONICA A FOST DE ACORD SA-MI TRIMITA POVESTEA EI.

O VOI PRIMI IN CURAND. INTRE TIMP MI-A TRIMIS DECALOGUL EI PENTRU PACIENTUL DE NEURINOM ACUSTIC.

DECALOGUL UNUI PACIENT CU NEURINOM DE ACUSTIC 

1. Capul nu are voie sa doara! 

2. Cand acest lucru se intampla pentru mai mult de 2-3 zile si fara cauze cunoscute (o raceala, meteosensibilitate dovedita de medic, ciclul, cateodata, in cazul femeilor) medicul de familie trebuie sa treaca la prescrierea de analize suplimentare  

3. Capul poate durea din sute de motive. Acestea trebuie cunoscute cat mai repede 

4. Un om nu are voie sa cunoasca toate analgezicele si medicamentele care pot ameliora o durere de cap. Cand a ajuns sa le cunoasca inseamna ca durerea de cap nu i-a trecut cu primul de pe lista, nici cu al doilea…deci medicamentul nu a tratat nici macar efectul, darmite cauza.  

5. Cand medicul te asigura ca nu ai nimic (nu iti spune, ca in cazul meu ca daca te mariti asi faci doi copii durerile vor trece ca uite, si sora ei tot asa a patit) desi durerea de cap te chinuie (fie localizata, fie difuza) ai dreptul sa ii ceri insistent sa iti prescrie analize (chiar si cele de sange pot revela multe boli) sau sa iti faca trimitere la medic specialist. Cand nu e vorba de probleme la coloana cervicala, poate fi ficatul, dar daca e chiar ceva in interiorul cutiei craniene cum sa vezi mai bine daca nu cu ajutorul unui tomograf, mai intai, sau direct RMN? (putini medici vor prescrie RMN din prima, fara sa aiba suspiciuni concrete)  

6. Nu iti fie frica niciodata sa mergi la doctor! Si daca primesti vesti proaste, poate e mai bine sa le primesti mai devreme, cat inca se mai poate face ceva pentru tine 

7. Nu te teme sa ceri parerea mai multor doctori! Daca ti-e frica sa nu superi pe cineva, apoi acel medic nu e om de omenie, daca se supara din astfel de motive si nu esti nici tu in siguranta pe mainile lui. 

8. Daca ai primit vestea ca ai o tumoare craniana, nu dispera. In multe cazuri, acestea sunt operabile cu succes, dovada ca va scriu in aceste momente. 

9. Nu proceda ca Dan, care a rascolit internetul in cautarea informatiilor despre boala, decat cand stii concret ce ai. Am trecut printr-o saptamana ingrozitoare, inainte sa aflu ce se intampla cu mine, in care am crezut ca am scleroza multipla, o boala cumplita pentru care inca nu s-a gasit leac si asta doar pentru ca medicul neurolog scrisese acest lucru pe biletul de trimitere. Trecuse scleroza la diagnostic prezumat, ca sa se justifice o analiza atat de costisitoare pentru CNAS cum e rezonanta magnetica . Depresia si panica din acele momente fac rau bolii.  

10. Ma repet, stiu, dar capul nu are voie sa doara! Monica, 31 de ani, neurinom de acustic operat in urma cu 6 ani.

86 comentarii »

  1. multumesc Monica pentru decalogul tau. pe mine m-ai convins. si eu am „migrene” ..de fapt dureri puternice de cap care sunt si periodice..si m-am gandit ca poate sunt normale (de la stres sau supraincarcare a ficatului..)..insa vad ca lucrurile pot sta si altfel. un control la medic nu poate decat sa ajute, sunt sigura. inca o data, multumesc. GoD bless you 🙂

    Comentariu de Lavinia — 19 ianuarie, 2008 @ 9:27 pm | Răspunde

  2. Lavinia, organismul e programat sa nu fie obisnuit cu durerea, pentru ca durerea e tocmai un semnal de alarma.
    chiar daca o sa pari nebuna, e bine sa insisti la medic sa-ti prescrie analize. sa nu se bazeze pe simptome. imagineaza-ti ca eu am avut neurinom de acustic cu un diametru de 6 cm si, din mai multe simptome pe care ar fi trebuit sa le am, eu aveam doar durerile de cap! Care apar cum spui si tu, si cand ai probleme de ficat, de coloana, de rinichi…lipsuri de minerale…o mie de motive. Nu trebuie sa pui raul in fata, dar de ce sa nu stii ce ai?

    Comentariu de Monica — 21 ianuarie, 2008 @ 2:24 am | Răspunde

  3. am inceput sa am dureri de cap acum doi ani, la varsta de 28. prima criza a fost cumplita, si in afara de durere eram si foarte speriata,atac de panica cred, singura acasa. m-am tarat pe jos pana la telefon sa cer ajutor. a fost groaznic. doctorul de familie m-a trimis imediat la un neurolog, iar acesta mi-a zis ca fara rmn, analize de sange si diferite raze etc. nici nu discuta cu mine. m-am speriat, dar macar , imediat dupa rezultatul analizelor care aratau ca eram perfect sanatoasa mi-a pus diagnosticul de migrena. o simpla migrena, aparuta cam tarziu e adevarat, dar totusi migrena. mi-a dat un tratament de urmat 6 luni pe an.acum mi-e mai bine.

    Comentariu de ela — 29 februarie, 2008 @ 9:42 am | Răspunde

    • buna.am citit comentariul tau,cautand relatii despre clinica din szeged,eu am o fiica o cheama bianca,si are si ea migrene,cu dureri zilnice de cap,este studenta,si va dati seama ce greu invata,am citit ca ati primit ceva tratament dupa care va simtiti mai bine ,v-as ramane datoare daca mi -ati raspunde la acest mail,sa mai vorbim despre aceasta cumplita boala migrenele,mentionez ca bianca a facut RMN si ia iesit ca i se ingusteaza venele di tampla in momentul crizei.Discutam mai multe daca ma contactati.Doina

      Comentariu de doina rites — 15 iunie, 2010 @ 7:55 pm | Răspunde

      • Si eu am dureri zilnice de cap.Am 26 ani si le am zilnice cam de 3 ani.Putem vb mai multe pe mail

        Comentariu de alina — 12 octombrie, 2010 @ 6:08 pm

      • Bună ziua !!!Ați reușit să faceți rost de numele doctorului sau al clinici ???As avea nevoie și eu !!!Multumesc!

        Comentariu de Tătar Carmen — 7 ianuarie, 2023 @ 2:55 pm

  4. interesanta poveste…ma bucur ca totul a fost bine.D-zeu sa-i dea sanatate!as vrea sa te rog sa-mi dai adresa clinicii de la Szeged ca as vrea sa merg cu mama mea care are neoplasm rinofaringian…dar parca mie nu-mi vine sa cred ca e bun diagnosticul sau poate ca nu pot sa accept…nici eu numai stiu.mii de multumiri

    Comentariu de nico — 8 aprilie, 2008 @ 6:47 pm | Răspunde

    • Buna ziua. Si eu am fost diagnosticata cu neoplasm rino-faringian, de 4 cm, as dori sa imi spuneti ce pasi ati urmat. Si mie mi s-a recomandat clinica de la Szeged. Puteti sa imi dati cateva detalii? Va multumesc anticipat. Monica.

      Comentariu de Monica — 9 mai, 2016 @ 6:06 pm | Răspunde

  5. uite aici , scuze pentru intarziere, tot uit sa intru sa vad daca nu pot ajuta:) sanatate mamei tale!

    Department of Neurology
    University of Szeged – Faculty of Medicine
    Semmelweis u. 6, PO Box 427
    6725 Szeged, Hungary
    Tel.: +36 62 545 351
    Fax: +36 62 545 597

    Comentariu de Monica — 11 aprilie, 2008 @ 7:03 am | Răspunde

    • Draga Monica,
      Si sotia mea are aceeasi tumora ca si tine. Te rog sa imi spui daca tratamentul naturist pe care l-ai facut a dat rezultate.Suntem foarte speriati de operatie si riscurile ei.
      Felicitari pentru acest blog!

      Comentariu de Ion Ivan — 18 mai, 2016 @ 12:18 pm | Răspunde

      • Draga Ion, mergeti cu toata increderea la Sergiu Stoica de la http://www.braininstitute.ro

        I am trimis sute de pacienti care au citit acest blog si toti cei cu neurinom acustic sunt bine dupa operatia facuta de el si fara pareza. Pentru detalii Camelia Barbu 0757 118 897

        Comentariu de dasanti — 18 mai, 2016 @ 1:33 pm

  6. salut monica, prietenul meu a fost depistat cu tumorare in unghiul pontocerebelos, si trebuie operat, insa nu am vrea in romania, riscurile fiind mari. te rog frumos daca ai timp si ai putea sa imi dai mai multe detalii despre aceasta clinica, cum ai ruesit sa ajungi acolo,si ce proceduri trebuie urmate pentru a ajunge la aceasta clinica.
    In ce limba sa vorbeste? noi nu stim maghiara. multumesc anticipat si astep raspunsul tau

    Comentariu de cosmina — 14 mai, 2008 @ 11:15 am | Răspunde

  7. salut, Cosmina, iertare pentru intarziere, mesajele voastre nu imi ajung direct pe mail si deseori uit sa consult si rubrica aceasta.

    un telefon la numerele de mai sus si un dialog in limba engleza rezolva totul.
    acolo am ajuns cautand cel mai apropiat spital unde se fac asemenea operatii, cu aparatura care la noi nu se gaseste inca.

    Spitalul a fost construit de americani care oscilau initial intre Bucuresti si Timisoara. s-au speriat insa de sforile intinse de romani (fiind foudnru importante, Bucurestiul ajunsese sa se bata cu Timisoara) asa ca au ales Szeged.

    Sanatate multa!

    Comentariu de Monica — 30 mai, 2008 @ 7:00 pm | Răspunde

  8. Salut Monica,

    Un nr de telefon sau un email de al tau imi poti da? Am dori sa aflam si noi mai multe despre Dr. Boerescu si tratamentele sale. Multumim

    Comentariu de Cosmina — 12 iunie, 2008 @ 12:35 am | Răspunde

  9. D-na Monica, mama mea are aceeasi probema pe care ati avut-o d-voastra. A facut un tomograf in Baia Mare, in urma caruia am descoperit aceasta tumoare. Acum a inceput un tratament de genul pe care vi l-a dat doctorul, au trecut 1 luna jumatate de la inceperea ratamentului, si in iulie va veni la Timisoara sa faca un rmn si in cazul in care aceasta a crescut, nu stim ce sa facem, sa continuam tratamentul, sau sa mergem la operatie. Suntem f speriati, nu stim ce sa facem, am auzit si noi de clinica din Szeged, dar dupa ce i-am citit mamei mele povestea d-voastra, ar dori f mult sa va vorbeasca, sa ii dati un sfat. Va rugam din suflet, nu o sa va deranjeze mult, doar sa asculte si parerea dvoastra, pt ca at trecut prin asta. Va rugam, puteti sa ne dati un nr de tel, sa ia legatura cu d-voastra? Daca vreti, puteti sa mi-l scrieti pe adresa mea de email, miha2morar@yahoo.com. Mihaela Morar.

    Comentariu de miahela morar — 25 iunie, 2008 @ 7:33 pm | Răspunde

  10. Buna Monica,

    tatal meu are o problema la nervul optic. el a fost internat 3 saptamani la clinica in cluj si i s-a administrat tratament perfuzabil cu antibiotic si prednison. dar se pare ca rezultatele nu sunt cele asteptate si medicii e la cluj sunt rezervati in a face afirmatii cu privire la sansele de refecere a nervului optic. te rog daca se poate sa imi spui daca la clinica de la Szeged este si sectie de oftalmologie sau doar de neurochirurgie? Daca vrei poti sa imi scrii si pe adresa de mail alina.flitea@gmail.com

    Multumesc mult si multa sanatate,

    Alina

    Comentariu de Alina — 30 iunie, 2008 @ 11:12 am | Răspunde

  11. Buna, draga Monica

    sunt intr-o situatie grea, mama mea de 68 de ani fiind diagnosticata acum o luna cu neurinom acustic…si tinand cont de varsta ei si de sechelele postoperatorii si de faptul ca am inteles ca tumora recidiveaza oricum dupa cativa ani, vrem sa incercam, cum am aflat de pe acest site cu un tratament naturist…al. dr. Cristian Boerescu..as vrea, daca se poate si nu deranjam prea mult sa tinem legatura intr-un fel..pe email sau tf..pt. amanunte despre tratamentul naturist..si in caz ca vom ajunge la operatie, despre clinica de la Szeged…acum, ca ati trecut prin toate..ce ne-ati sfatui in cazul nostru? operatie sau tratament naturist?
    va multumesc pt. intelegere
    si va urez sanatate de fier, o viata frumoasa si plina de bucurii
    Daniela

    Comentariu de daniela — 23 iulie, 2008 @ 11:02 am | Răspunde

  12. revin cu emailul meu : iasmina06@yahoo.com si astept un sfat si o parere de la oricine poate sa mi-l dea…va multumesc
    daniela

    Comentariu de daniela — 23 iulie, 2008 @ 11:04 am | Răspunde

  13. Stie cineva cat costa acesta operatie in momentul de fata la aceasta clinica din Szeged?

    Comentariu de marius — 11 septembrie, 2008 @ 12:21 pm | Răspunde

  14. Buna Monica.As avea si eu o intrebare.Am ptoza palpebrala de 1 an si jumatate, am tratat-o numai prin acupunctura si homeopatie deoarece eram unsarcinata, iar acum alaptez.As vrea sa-mi scri pe mail-ul meu daca as avea vrea sansa la Szeged, o consultatie sau daca se poate orera, chiar cu conditia intreruperii alaptarii.Rabdarea e la limita!eminicomaria@yahoo.com

    Comentariu de nicoleta petrulescu — 15 septembrie, 2008 @ 4:38 pm | Răspunde

  15. Nu prea exista cuvinte de multumire cand mangai un parinte disperat , dar fapta crestineasca va fi rasplatita candva si undeva de Bunul Dumnezeu.
    Sunt descumpanit dupa tratamentul medicamentos prescris de Cluj si Timisoara , psihologi, familie, preot, iesiri in natura , depresia severa nu cedeaza. Nu mai stiu ce sa ma fac starea de disperare ma cuprinde.

    Comentariu de Radu Alexandru — 21 octombrie, 2008 @ 2:25 pm | Răspunde

  16. Va rog ajutor. La Szeghed se trateaza depresia. Orice informatie e binevenita. Multumesc.Tot eu un parinte disperat

    Comentariu de Radu Alexandru — 4 noiembrie, 2008 @ 12:59 pm | Răspunde

  17. va rog nu ma mai intrebati despre Clinica din Szeged, nu am cum sa va furnizez un raspuns corect, complet si adevarat 100%. Faptul ca am fost internata acolo nu inseamna ca stiu in ce anume sunt specializati sutele de doctori care isi desfasoara acolo activitatea. aveti mai sus datele de contact ale clinicii.

    Comentariu de Monica — 9 decembrie, 2008 @ 12:02 am | Răspunde

  18. Ai dreptate Monica.Tot respectul pentru domnul doctor Cristian Boerescu,un om cu suflet mare.

    Comentariu de preda liliana — 13 decembrie, 2008 @ 11:22 pm | Răspunde

  19. dc stie cineva la concret ,dc la SEGED,sau in UNGARIA se foloseste CYBERKNIFE??VA ROG SA-MI RASPUNDE-TI!!

    Comentariu de mizura — 12 februarie, 2009 @ 1:52 pm | Răspunde

  20. Nu se foloseste CyberKnife la Szeghed. Doar in Turcia, Germania, Franta, Anglia, Italia sau Spania. pe site-ul http://www.accuray.com/CyberKnifeCenters/index.aspx gasiti lista tarilor si numerele de telefon.

    Comentariu de dasanti — 13 februarie, 2009 @ 12:24 am | Răspunde

  21. buna ziu si, la multi ani tuturor cu sanatate.mama mea are varsta de 64 ani si, a fost diagnosticata dupa un examen ct si ulterior rmn facute in oradea, cu meningiom (3,5 cm) in zona seaua turcului. diagnosticul fiind dat de dr.BARZO PALL DE LA CLINICA DIN SZEGED.mama mea este programata la operatie pe data de 20.01.2010, internarea fiind pe 19.costurile operatiei vor fi de 3.500 euro, achitarea in forinti.speram ca va fi bine.

    Comentariu de marius — 14 ianuarie, 2010 @ 11:23 am | Răspunde

  22. Va rog daca vre-ti sa- trimite-ti si mie numarul de telefon al clinicii de la Szeghed ca sa-i intreb daca fac interventia conform descoperii dr.zamboni

    Comentariu de Beca — 18 ianuarie, 2010 @ 5:05 am | Răspunde

  23. Mai sus erau aceste date daca citeai cu atentie!!!

    Department of Neurology
    University of Szeged – Faculty of Medicine
    Semmelweis u. 6, PO Box 427
    6725 Szeged, Hungary

    Tel.: +36 62 545 351 / +36 62 545 351
    Fax: +36 62 545 597

    Comentariu de dasanti — 18 ianuarie, 2010 @ 4:02 pm | Răspunde

  24. Cine are nevoie de informatii sau mediere pentru a ajunge la tratament in Ungaria, ni se poate adresa. Degeaba primiti o adresa sau un numar de telefon din Ungaria si nu cunoasteti limba, e cam greu sa ajungeti sa aflati costuri, sa faceti programari, etc. ONG-ul nostru se ocupa si de medierea relatiei pacienti romani catre clinici, spitale sau cabinete din Ungaria. Daca va putem ajuta, o facem cu placere. Ne puteti scrie pe adresa asociatiei noastre : ASOCIATIA ACKERMAN din Timisoara , e-mail asociatiaackerman@yahoo.com, sau sa ne contactati pe messenger , la acelasi ID.

    Comentariu de ela_tm — 11 martie, 2010 @ 8:28 pm | Răspunde

  25. Buna. Eu am sa te rog altceva. Sint diagnosticata cu HPV tip 31. Pe data de 12-14 aprilie trebuie sa fac o colposcopie. Pentru ce? Detalii din partea doctorului prea putine. Nu stiu ce sa fac. Am 40 de ani, 2 copii frumosi, un sot pe care-l iubesc si nu vreau… sa mor de cancer. Rugamintea mea este urmatoarea: as dori sa merg la un doctor in Szeged foarte bun (daca exista!) care sa-mi spuna ce sa fac. Aici la doctorul de acasa mi s-a recomandat si extirparea uterului. Am nevoie de ajutor!!!! Multumesc.

    Comentariu de Manea Gabriela — 28 martie, 2010 @ 7:10 pm | Răspunde

  26. Buna Monica.

    Sotia a fost depistata cu neurinom acustic (23/19 mm)in martie a.c. Am luat legatura cu domnul dr. Boerescu si ne intalnim pe 21.04.a.c. Vrem sa incercam stoparea evolutiei si eventual regresie, prin tratament naturist. Te rugam sa ne spui in ce a constat tratamentul care ti l-a recomandat tie si cum a evoluat in cazul tau. Scrie-ne te rugam pe e-mailul : zangor_marius@yahoo.com . Iti multumim.

    Comentariu de Marius — 11 aprilie, 2010 @ 3:59 pm | Răspunde

  27. Buna ziua,

    Tatal meu a fost diagnosticat cu neurinom acustic – 29mm / 25mm – am citit si mai sus si as vrea daca se poate numar de telefon al dl. dr. Boerescu si recomandari naturiste etc.
    Este nohotarat daca sa faca operatie de micsorare + gamma.
    Multumesc mult si astept un raspuns ( pe razvan_don@yahoo.com ), numai bine si mai ales sanatate!

    Comentariu de Razvan — 30 mai, 2010 @ 10:18 am | Răspunde

  28. as vrea si eu informatii despre clinica din Szghed.
    Ma intereseaza sa-mi furnizeze tratament pentru cancer pulmonar cu metastaze generalizate in oase, ficat si care urca spre creier

    Comentariu de Corina Burciu — 2 iunie, 2010 @ 8:45 pm | Răspunde

  29. ma intereseaza un medic din ungaria care trateaza,opereaza,depinde de interventia ce trebuie facuta,la diagnosticul „adenom de hipofiza” nesecretant inca
    dar cu amenintari la ochi
    (apasa pe chiazma ochiului,si am ameteli)
    daca stie cineva unde se trateaza acest diagnostic?
    doresc sa primesc raspuns si pe adresa mea de mail

    Comentariu de coloja dianamihaela — 4 iunie, 2010 @ 11:57 am | Răspunde

  30. buna monica. fetita mea de 10 ani a fost diagnosticata cu chist la san. medicii cu pretentii – si nu putini – din bucuresti, au rezerve si se uita lung, spunand ca asa ceva nu au mai vazut. as incerca viena sau clinica unde ai fost tu, dar nu am nimic de care sa ma leg, o adresa, un contact, ceva. si as mai vrea sa te rog sa-mi dai ceva detalii despre costurile tale, daca se poate.
    multumesc mult.
    tes

    Comentariu de teodora — 30 iunie, 2010 @ 9:42 am | Răspunde

  31. Buna Monica, te rog mult, in cazul in care ai si o adresa de mail a spitalului din Szeged, sa mi-o transmiti si mie, timpul ramas e foarte scurt, trebuie neaparat sa iau legatura cu cineva de acolo. Imi poti lasa pe octombrist@yahoo.com. Multumesc si sa ai parte numai de sanatate si lucruri frumoase!

    Comentariu de Stela — 10 iulie, 2010 @ 11:43 pm | Răspunde

  32. Draga Stela,

    La adresa aceasta gasesti in josul paginii si email-ul celor de la Szeged.

    http://www.szote.u-szeged.hu/neur/en

    Cu bine,

    Dan

    PS Monica intra foarte rar pe aceasta pagina, trebuie ca lumea sa caute pe internet aceste informatii asa cum am facut si eu acum ca sa va dau aceste informatii mai departe !

    Comentariu de dasanti — 12 iulie, 2010 @ 3:36 pm | Răspunde

  33. Sunt diagnosticata cu neurinom de acustic drept de 15 mm/0.5 mm din mai 2009. Este stationar in prezent,mic ,dar eu incep sa ma simt tot timpul ametita si nu ma pot cocentra.In plus nu pot dormi mai deloc si ma doare si ochiul drept.Mi s-a recomandat operatie in Germania, dar nu am bani.Prin voi am aflat de dr.Barzo. Nu cunosc engleza ,nici maghiara.As vrea sa merg la Seged, dar singura nu ma descurc din cauza ametelii si a vorbirii, ar trebui sa am insotitor, cum e, trebuie sa se interneze cu mine in spital sau nu e voie? Va multumesc pt. raspuns si va doresc sanatate,pace si multa putere de la Domnul pt. a duce crucea.

    Comentariu de elena — 1 august, 2010 @ 10:04 pm | Răspunde

    • Draga Elena,   Ia legatura si cu Sergiu Stoica de la http://www.spitaluleuroclinic.ro este o solutie mult mai ok decat in Ungaria. Eu unul la 15 mm nici nu m-as opera. As face un tratament de reabilitare vestibulara si as face o cura de alimentatie echilibrata ca sa te pui pe picioare.   Nu te opera daca nu este mega mega urgent si nu te opera la oameni care nu sunt super experimentati pe neurinom.   Bafta !  

      Comentariu de dasanti — 2 august, 2010 @ 1:58 pm | Răspunde

      • Multumesc pt. indrumare. De un an sunt cu tratamente naturiste, este drept ca nu a mai evoluat (din ce indica ultimul rmn)dar… durerile si simptomele sunt destul de avansate incat foarte greu fac fata activitatilor zilnice in familie. Desi nu sunt f. batrana ma simt ca de 80. M-am pensionat de boala si credeam ca scapand de stresul biroului, ma voi simti mai bine. De putine ori nu am ameteli,uneori e mai bine, dar tumultul zilnic fara liniste, ma oboseste si simt ca nu am aer.In plus parca nu mai am creier,parca nu-i mai pricep pe cei care-mi vorbesc,parca merg pe luna,atunci cand merg pe strada, totusi cat de abila eram mai inainte de boala, sa ma multumesc sa traiesc intr-o asa stare de neputinta la 47 ani, parca vreau sa mai fac ceva pe lumea asta, daca bineinteles D-ZEU va fi cu mine.
        In afara de dl. dr.Sergiu Stoica care m-a consultat anul trecut,aproape toti medicii curanti (mai putin psihiatrul)s-au mirat ca nu vreau sa ma scap de tumora care-mi pune viata in pericol.Am hotarat deja ieri si cineva m-a programt pt. o consultatie la Seged, asa ca voi merge cu Dumnezeu inainte.Va voi mai contacta dupa investigatie. Multa sanatate tuturor care viziteaza sit-eul si mutumiri „sefului acestui sit” pt. ca l-a infiintat,si nu numai atat, ci se ocupa de orice om necajit. Pentru ca cine a trecut prin suferinta,o cunoaste cel mai bine. Dumnezeu sa fie cu noi toti, El ne cunoaste pe fiecare,mai mult decat ne cunoastem noi.
        „El a luat asupra Sa suferintele noastre si pacatele noastre le-a purtat pe cruce.”

        Comentariu de elena — 3 august, 2010 @ 10:04 pm

  34. Draga Elena,

    Multumesc pentru mesaj. E suparator ca acest neurinom mic iti da atata bataie de cap. Sergiu ti-a dat un sfat bun si corect. La aceste dimensiuni nu ti se pune viata in pericol sub nicio forma. Asta e intimidarea medicilor care vor sa opereze si nu sunt cinstiti. Daca vrei NEAPARAT sa scapi de simptome opereaza-te dar fa-o la Sergiu Stoica, spune-i motivatia ta, spune-i ca vrei sa scapi de guguloiul din cap sa stai linistita. E cea mai buna solutie Sergiu in comparatie cu Szegehed, crede-ma si costa doat cu cateva zeci de milioane mai mult asa ca merita investitia.

    Eu sunt „seful” acestui sit, si crede-ma ca astfel de mesaje cum a fost al tau imi dau satisfactia ca acest blog isi face treaba bine, informand corect si fara interes pacientii afectati de tumori sau afectiuni din domeniul neurochirurgiei.

    Multa sanatate si te rog tine-ma la curent cu ce ai hotarat.

    Dan

    Comentariu de dasanti — 4 august, 2010 @ 8:59 am | Răspunde

    • Iti multumesc pt. atentia pe care mi-ai acorat-o. De aceea vrea sa marturisesc ceva, care nu cred sa ti se para o ciudatenie. De cand am aflat desre diagnosticul meu (de 1 an) , nu m-am impacientat (unii credeau ca m-am resemnat ca ciobanul mioritic). Ei bine, eu sunt crestina si am inteles ca aceasta boala nu va fi spre pierzare,ci pentru a ma apropia mai mult de D-zeu si a invata sa ma incred in calauzirea Sa. De atunci si pana in prezent ma rog Lui, sa ma indrepte pe Calea pe care El a pregatit-o pentru mine.

      Comentariu de elena — 4 august, 2010 @ 3:05 pm | Răspunde

      • Draga Elena,

        Cat de adevarat ai grait ! Fara EL nimic nu ar fi fost posibil! Eu repetam intr-una obsesiv imediat dupa ce am aflat diagnosticul: MULTUMESC DOAMNE CA M-AI VINDECAT!

        Asa s-a si intamplat. EL mi-a deschis calea catre cel mai bun spital si medici, catre cum sa strang banii si catre a deschide acest blog pe internet.

        Sfatul meu medical, ca de la pacient la pacient, incearca sa duci simptomele in spate si daca devin insuportable, vino la Sergiu si in 5 zile esti acasa fara sa mai ai tulburari. La dimensiunile astea nici nu se pune problema de pareza si cine stie poate si auzul poate fi prezervat.

        Multa bafta !

        Dan

        Comentariu de dasanti — 4 august, 2010 @ 4:43 pm

  35. Buna! Ma poti ajuta sa gasesc o adresa de mail la departamentul de Ortopedie de la aceasta clinica din Szeged? Adresa mea de mail este: nuesteadevaratt@yahoo.com.
    Multa sanatate!

    Comentariu de ElenaMihaela — 23 august, 2010 @ 12:11 pm | Răspunde

  36. Buna: Ma poate ajuta cineva cu o adresa de email a doctorului BODOSHI MIHALY sau Dr. Barzó Pál din Szeget?

    Multumesc frumos!

    Comentariu de cristiana — 15 februarie, 2011 @ 8:55 pm | Răspunde

  37. sunt o fata de 21 ani am o tumoare pe creier shi pt asta nu pot umbla ………va rog ajutatima la nr 0742802046 va multumim!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Comentariu de maria — 28 februarie, 2011 @ 6:25 pm | Răspunde

  38. monika imy dai nr tau sa vb mai multe,sunt shi yo bolnava am tomoare pe creier de1,5cm……………ma poti gasi pe nr meu 0742802046 pop

    Comentariu de maria — 28 februarie, 2011 @ 7:01 pm | Răspunde

  39. buna Monica. am o tumoare pe creier de 3 cm si as dori sa-mi spui si mie tratamentul naturist pe care l-ai urmat.astept raspuns.iti multumesc.

    Comentariu de mircea — 29 martie, 2011 @ 8:21 pm | Răspunde

  40. Va salut, sunt Monica. Am o rugaminte: pentru dureri si alte simptome periculoase cel mai important este sa mergeti la doctor. Eu nu dau tratamente naturiste si fiecare tratament este adaptat la pacient si la suferinta sa. Nu va luati dupa sfaturi de pe internet, pana la urma viata dumneavoastra este in pericol! Sanatate!

    Comentariu de Monica — 6 iunie, 2011 @ 1:00 am | Răspunde

  41. Va salut, sunt Angela din Cluj Napoca. Sotul meu a avut un accident grav de circulatie si trebuie operat la bazin. Am vrea sa mergem la Szeged la un doctor ortoped traumatolog cu experinta care sa -i faca operatia pt. Fractura si luxatie de cotil si deplasarea capului femural din articulatie. Daca ma poate ajuta cineva cu o adresa de e-mail si un doctor la care am putea apela pt. aceasta operatie. Va multumesc si astept raspuns

    Comentariu de Crisan Angela — 24 august, 2011 @ 10:03 am | Răspunde

  42. Buna,sunt Monica din Arad,am un baietel de 4 ani si a fost diagnosticat ca are epilepsie,am fost la Arad cu el,la Timisoara si baietelul face crize in fiecare zi de 2-3 ori sub tratament,Monica te rog din suflet sa ma ajuti sunt disperata,la ce spital trebuie sa merg in Ungaria?cum ajung acolo,vorbesc doctorii si romaneste ?da-mi te rog un nr. de tel. si o adresa de la o Clinica de neurosphiatrie pediatrica,astept raspuns,te rog.

    Comentariu de Borz Monica — 1 septembrie, 2011 @ 3:49 pm | Răspunde

  43. Salutare,ma numesc doroftei claudia,am 26 de ani,si incep sa raman fara speranta,pentru ca nu stiu ce sa aleg.mi s-a descoperit un chist cu lichid lcr,adica un fel de malformatie a creierului care cred eu ca e cauza tuturor senzatilor de rau.problema e ca romanii considera ca nu chistul e cauza,in schimb la Seged parerea e opusa,adica tre sa ma operez.mie frica..caci am auzit ca in general chistul se reface,dar nici asa nu simt ca o sa mai rezist mult,oare pe cine sa cred?nici macar nu stiu de unde sa fac rost de 3500 de euro pentru operatie!:(va rog indrumati-ma.multumesc

    Comentariu de doroftei claudia iulia mia — 17 septembrie, 2011 @ 6:00 pm | Răspunde

    • Claudia eu zic sa te operezi ,bine ca ai o sansa ,nu te lasa uite si baietelul meu are epilepsie si imi face crize zilnic si de aceia incerc sa fiu tare,fii si tu ca Dumnezeu ne ajuta,spune-mi te rog ai fost la Seghet?cunosti vreun medic neurosphiatru pediatric as merge si eu cu micutul meu,de unde esti ?scre-mi te rog sa tinem legatura,fii tare si ai grija de tine,Monica Arad.

      Comentariu de Borz Monica — 17 septembrie, 2011 @ 9:57 pm | Răspunde

  44. Monica,eu as dori sa stiu daca analizele de sange pe care le-ai facut inainte de aflarea diagnosticului corect,au aratat ca poate fi vorba de asa ceva?Sau au iesit normale?Pentru ca vreu sa stiu daca in urma unor analiza de sange poti descoperi ca poate fi vorba de asa ceva.Si nu am inteles bine,daca in urma radiografiei la coloana ,ai aflat ca ai spondiloza cervicala sau nu?Am inteles din cate am citit ca durerea de cap pe care ai avut-o a fost pe termen foarte lung,tot asa nu stiu daca am inteles bine dar este vorba de 10 ani?Eu am niste durei de cap ,de vreo luna si ceva si simt o pulsatie puternica la nivelul capului.Iar cate odata imi amorteste fata si barbia.Am facut niste analiza de sange care au iesit normale,dar totusi ma gandesc sa merg sa fac un RMN.Sper sa nu fie ceva grav,am 17 ani si ma ingrozeste gandul ca as putea sa sufar de o astfel de boala.Povestea ta m-a intristat foarte tare,sper sa te refaci complect si sa nu mai ajungi la medic.Te rog daca se poate sa-mi raspunzi la intrebari.Iti doresc multa sanatate !

    Comentariu de Ramona — 18 septembrie, 2011 @ 9:17 am | Răspunde

  45. ceau monica ,sint din caransebes am f operata de meningiom cu bine in timisoara de dr ples ,am f rmn de control dupa 3 luni mia iesit un adenom de hipofiza.iar dupa 6 luni amrefacut rmn de control si surpriza apare un alt meningiom mic4/3mm ma duc la medic si imi spune ne vedem peste 1 an,am inlemnit ce fac eu un an stres poate exista vreun tatament sa nu creasca sau sa iti explice cineva ce ai de facut,te rog un nume medic de la seged, sint saistenta medicala 36 ani si mam saturat de dr nostri mai ales ca lucrez la neurologie astept raspuns mersi

    Comentariu de morarumarianavalerica — 15 noiembrie, 2011 @ 5:36 pm | Răspunde

  46. astept raspuns

    Comentariu de morarumarianavalerica — 19 noiembrie, 2011 @ 10:22 am | Răspunde

  47. traducere clinica Szeged
    Ofer servicii de programare, traducere, insotire ta toate sectiile clinicii din Szeged (Ungaria) sau la cabinetele medicale private.Neurochirurgie, neurologie ptr. copii, dermatologie, ginecologie, oftalmologie, pediatrie, maternitate, fertilizare in vitro, interne, chirurgie toracica, endokrinologie etc. Ofer si cer seriozitate. Puteti sa ma contactati la: translator.szeged@gmail.com sau telefon: 0036309383835

    Comentariu de Carol — 29 noiembrie, 2011 @ 3:30 pm | Răspunde

  48. CURAJ!!

    Comentariu de mia — 28 decembrie, 2011 @ 1:31 am | Răspunde

  49. Draga mea Monica. Esti intr-o eroare scuzata numai de entuziasmul de a te vindeca complet. M-ai naucit atat de tare cu povestea ta, incat nu stiu nici cu ce sa incep. Gandul ca citesc si altii ce ai scris, si ca vor crede ca ai ales varianta optima, si ca mai ales vor face si ei „grozavia” pe care ai facut-o tu, ma obliga insa sa-ti scriu aici. Voi fi concisa, dar clara :
    1. DACA OPERATIA PE CARE AI SUFERIT-O IN UNGARIA AR FI JUSTIFICAT DEPLASAREA / TARIFUL, NU FACEAI PAREZA FACIALA. ASTA POATE SA OBTINA ORICE, DAR ABSOLUT ORICE NEUROCHIRURG DIN ROMANIA ! EXCIZIE PARTIALA, CU SEMIPAREZA FACIALA! DIFERENTA ESTE APARATURA – SI CU ACEA APARATURA, PE CARE O AU SI AUSTRIA, GERMANIA, TURCIA, ETC, NU E VOIE SA PATESTI ASA CEVA!!! BINEINTELES CA SE „INVARTISE” PE NERVUL FACIAL! TOATE NEURINOAMELE FAC ASTA !
    2. DACA TI-AU LASAT SI REST DE TUMORA, CHIAR NU VAD CARE E BENEFICIUL MEDICAL PARTICULAR ! REPET, ACEASTA OPERATIE, CU INFINIT MAI PUTINI BANI, E UZUALA IN NEUROCHIRURGIA DIN ROMANIA !EU, INSA, N-AM VAZUT NICI MACAR UN SINGUR CAZ CU PAREZA FACIALA RESTANTA ,PE SECTIA PROF CIUREA. AICI SE MERGE PANA LA ACEST EFECT SECUNDAR, NU SE TRECE LINIA, NEURINOMUL FIIND TOTUSI O TUMORA BENIGNA!
    3. RESTUL DE TUMORA, DACA ESTE SUB 2 CM, SE IRADIAZA GAMMA KNIFE!! ACEST APARAT SE AFLA IN TARA, IN BUCURESTI ! NU SE FAC TRATAMENTE NATURISTE PENTRU TUMORI !!!!!!
    4. DACA AI FOST INCANTATA DE REGIMUL HOTELIER DIN ALTA TARA, E DIN PRICINA CA ESTI IMPRESIONABILA. BENEFICIILE MEDICALE AU FOST MODESTE, IAR POLITETEA SI COMPASIUNEA LE-AI CUMPARAT CU BANI FOARTE MULTI.
    5. IMI CER SCUZE DACA M-AM DOVEDIT DURA. DAR ATENTIE , INFLUENTEZI DESTINE. OAMENII TE CRED – SI-TI FACI PACATE !!!!!!

    Comentariu de nota — 24 februarie, 2012 @ 7:08 pm | Răspunde

    • Doamna Nota,

      90% dintre neurinoamele operate in RO sunt rezectii partiale. Nici eu nu recomand Szeghed mai ales de cand la Regina Maria scapi de toata tumora si fara pareza cu 7000 euro. Restul de 7% sunt cu pareze grad 2-4 probleme de echilibru, disfonie, probleme de deglutitie, diplopie severa etc. Doar 3% estimez eu dintre oamenii cu care am interactionat pe blog au operatii reusite ai doar la Regina Maria la Sergiu Stoica. Deci, da, povestea Monicai nu este una fericita dar este o fata extrem de curajoasa care vorbeste pe sleau despre sleahta de macelaei de moda veche din spitalele de stat si o expune cu maxima acuratete.

      Eu cum influentez destinele?

      Intelege-o si pe Monica. A avut o experienta, a impartasit-o. Nu e cazul sa o acuzi.

      Dan Santimbreanu

      Comentariu de dasanti — 3 martie, 2012 @ 10:19 am | Răspunde

  50. am auzit ca dr boerescu e f arogant, iti vorbeste de sus, reprosuri….. vreau sa ajunga si tatal meu la el, dar nu vreau sa il mai supun la alte umilinte. ce stiti de el?

    Comentariu de anca — 12 martie, 2012 @ 9:40 pm | Răspunde

  51. salut!numele meu este mihai vlad!ieri am fost cu mama mea sa faca un rmn cerebral nativ.din cate am inteles eu ar fi vorba de un meningiom deoarece concluzia suna cam asa”formatiune de 11/14mm extraaxiala fronto-parietala stanga-probabil meningiom”.avand rezultatul examinarii precum si filmul ar trebui sa merg saptamana viitoare la spitalul universitar bucuresti la dr stefan suditu pentru citirea rezultatului si pentru un diagnostic.ce imi recomandati sa fac?sa merg la dl dr sa vedem pronosticul dansului(avand in vedere ca acesta a consultat o inainte si i a spus sa faca rmn ul ) sau sa merg la dl doctor stoica pe care il recomandati dvs?si cum pot lua legatura cu dansul?are nr de telefon,il pot gasi pe net?eventual pe site ul spitalului?cum pot “face rost” de o programare?multumesc!

    Comentariu de vlad — 3 octombrie, 2012 @ 7:53 pm | Răspunde

  52. Buna ziua,
    prietenul meu a fost diagnosticat cu o tumora cerebrala si as avea nevoie de mai multe detalii legat de operatie, de tratamente si doctorii care au ajutat-o pe Monica.

    Va multumesc anticipat.
    Manuela Marginean

    Comentariu de manuela marginean — 12 septembrie, 2013 @ 7:29 am | Răspunde

  53. Buna ziua, va doresc multa sanatate, noroc si cat mai putina suferinta. Am gasit multe informati utile, va mutumesc. Alexa

    Comentariu de alexa — 7 februarie, 2015 @ 2:51 pm | Răspunde

  54. Am fost operata acum doua luni de un neurinom acustic pe partea dreapata. In urma acestei intervenii am ramas fara auz pe urechea dreapa (nici nu auzeam pre bine cu ea) si cu o semipareza tot pe aceeasi parte. Semipareza se recupereaza incet.
    Ce sfaturi imi puteti da?
    Multumesc anticupat!

    Comentariu de Elena — 30 octombrie, 2015 @ 9:24 pm | Răspunde

  55. Buna, Elena! Sper ca esti bine! Imi poti scrie un email la adresa mea nico_arua@yahoo.co.uk , te rog. Acum 2 sapt am aflat ca am neurinom acustic, tot dreapta de 0,8 cm si sunt foarte speriata. Multumesc frumos si mult curaj oameni buni!

    Comentariu de Nicoleta Craciun — 24 noiembrie, 2015 @ 3:16 am | Răspunde

  56. ce spital recomandati pentru operatia unui meningiom paraselar drept de 35 mm in prestere usoara dar progresiva. sunt disperat.acest diagnostic este pus sotiei mele de 37 ani. si daca stiti care ar fi riscurile acestei operatii

    Comentariu de lucik — 27 noiembrie, 2015 @ 10:29 pm | Răspunde

  57. La clinica din Ungaria se trateaza si scleroza multipla?

    Comentariu de Aura — 23 februarie, 2016 @ 9:01 pm | Răspunde

  58. Bună ziua, mă numesc Monica, am 38 de ani și sunt din București. Am un meningiom cerebral de 2 cm, mi -a afectat nervul optic stang. Vreau sa ma operez in Ungaria, se pare ca nu se poate elimina în totalitate având în vedere ca e poziționată linga carotida, hipofiza si altele…din povestea de mai sus înțeleg ca as putea sa merg la dr.Cristian Boerescu și sa nu mai fie nevoie de operație? Va rog sa-mi dați datele de contact ale dansului. Mulțumesc

    Comentariu de Monica logofeteanu — 8 noiembrie, 2016 @ 9:14 pm | Răspunde

    • Opereaza te la http://www.braininstitute.ro e mai bine decat in Ungaria sau alte variante. Uita de alte tratamente alternative. Nu sunt eficace. Scrie mi aici daca mai vrei alte sfaturi.
      Dan Santimbreanu

      Comentariu de dasanti — 9 noiembrie, 2016 @ 12:25 am | Răspunde

      • Bună ziua
        Mama mea este operată de două zile si are pareza faciala. Nu poate sa miște maxilarul, ea tine gura întredeschisă si nu reușește să soarbă apa cu paiul sau din căpăcelul de la sticlă, dimpotrivă suflă in ea. De vorbit, încearcă să rostească cuvinte dar foarte greu poate fi înțeleasă. Vă rog frumos, cum o pot ajuta? anca.rebecca@gmail.com

        Comentariu de Anca — 24 noiembrie, 2016 @ 4:43 am

      • Am omis sa spun .. Mama este operată de meningiom si nu a putut fi scos in totalitate deoarece era lipit de trunchiul cerebral.

        Comentariu de Anca — 24 noiembrie, 2016 @ 4:46 am

    • Încearcă te rog la bagdasar Arsenie la de. Stoica Zoli parcă are raze knife sotia mea de 39 ani la fel este dar pe dreapta suntem la el în observație este un medic bun am fost la szeged la de palo barzoi și mi-a spus că va amâne fara vedere dacă operam sfatul nostru este urmarita evoluția dacă nu creste intrun an nul deranjati

      Comentariu de lucik73 — 18 decembrie, 2016 @ 9:35 pm | Răspunde

  59. Unde a fost operata?

    Comentariu de dasanti — 24 noiembrie, 2016 @ 12:24 pm | Răspunde

    • In Iasi, unde locuim. La spitalul de Neurochirurgie. Multumim.

      Comentariu de Anca — 24 noiembrie, 2016 @ 4:33 pm | Răspunde

  60. Trebuie sa faca fizioterapie si exercitii faciale. De asemenea masaj facial. Cautati pe blog exercitii pentru pareza faciala.

    Comentariu de dasanti — 24 noiembrie, 2016 @ 12:25 pm | Răspunde

  61. Imi ofer cu omenie si seriozitate serviciul de translator ,insotitor,intermediere programare la medici profesionisti la toate clinicile din Szeged ,inclusiv la Institutul de Fertilizare .Apelati cu incredere +36309851088.

    Comentariu de Tibor — 28 noiembrie, 2016 @ 1:11 am | Răspunde

  62. Buna seara! Ma numesc Daniela am 48 de ani si in urma unui examen RMN am fost diagnosticata cu formatiune de unghi pontocerebelos drept CC=12 mm, AP=10,5mm,T=11,8mm si sinuzita maxilara.Toate bune si frumoase panica cat cuprinde, rautati din partea colegelor de birou….ajung la Bucuresti la dr. Perin Radu Daniel. Mi se recomanda:supraveghere cu RMN peste 1 an.
    Mentionez ca nu suport sa stau in curent, uneori ma simt epuizata daca lucrez foarte mult, nu suport zgomotul si aglomeratia, am probleme cu tensiune desi nu sunt prietene deloc cu sarea.Ce ma sfatuiti sa fac?

    Comentariu de petcu — 17 iulie, 2017 @ 7:13 pm | Răspunde

    • Buna ziua! Ce mai faceti D Petcu?! Cum au evoluat lucrurile?! Neurinomul a crescut?! Si eu am fost diagnosticata in decembrie 2019 , 8,6 mm iar la scanarea de anul asta a crescut la 12 mm , . Eu astept sa fiu programata la o consultatie la.Doctor Sergiu Stoica , la Brown institute , Monza Bucuresti

      Comentariu de Marin — 17 august, 2021 @ 5:57 pm | Răspunde

  63. Buna ziua va rog frumos daca se poate nu numar de telefon de la clinica din Szeghed sau al medicului sau cine va dus la neurolog.Va multumesc din suflet!Sunteti un om de apreciat

    Comentariu de Violeta — 30 iulie, 2022 @ 9:48 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.