CLAUDIA G. – povestea ei

Aceasta este povestea Claudiei G, scrisa de ea si primita pe data de 21 februarie 2009. Ma bucur sa vad ca in fine pacienti operati in Romania trec cu bine peste operatie si mai ales cu REZECTII TOTALE. Felicitari Sergiu. Dumnezeu te tine de maini si ti-a dat un talent nepretuit!

 

 

Ma numesc Claudia G. Sunt din Brasov si am 50 ani.

Cosmarul prin care am trecut in ultimii 5 ani m-a determinat sa va povestesc si voua pentru ca, cine stie, poate experienta mea va ajuta pe cineva sa-si gaseasca diagnosticul   mai devreme.

 

Sa o iau cu inceputul. In urma cu 5 ani am inceput sa am ameteli. Cum nu neglijez nimic, am mers la doctor. Am fost trimisa la un medic ORL-ist care mi-a spus ca in urechea interna (sau mijlocie) nu mai stiu exact, exista niste cristale care se lipesc unele de altele si dau astfel de stare de ameteala. Mi-a indicat niste exercitii care sa ajute sa se dezlipesca acele cristale si totul va fi bine.

Zis si facut. Am facut aceste exercitii si ametelile au disparut. Ce simplu am rezolvat problema!

 

Dupa alte cateva luni, ametelile au reaparut si nu au mai disparut facand exercitii. Am mers la un neurolog. Mi-a facut consultul de rigoare si mi-a dat un tratament. Am luat medicamentele timp de o luna dar nici o imbunatatire. Am mers inapoi si mi-a dat un alt tratament. S-a presupus ca ar putea fi o proasta circulatie craniana cauzata de o spondiloza cervicala. Am facut radiografie, dar nu am gasit ceva deosebit. O spondiloza pe care orice om de varsta mea o are. Medicamentele prescrise nu mi-au facut nimic nici de data asta. Am facut totusi o fizioterapie care, culmea, mi-a facut bine din nou. Am hotarat deci ca am o spondiloza si din cauza asta am ameteli. Mi s-a spus sa ma obisnuiesc cu asta caci asa va fi viata mea de acum. Aveam zile mai bune si zile mai putin bune, parca erau legate si de starea vremii. Cert este ca am inceput sa caut tot felul de tratamente naturiste. Din cand in cand mai luam antiinflamatoare si starea mi se ameliora. Intre timp am inceput sa simt niste amorteli pe jumatate de fata dar mi s-a zis ca este o lipsa de calciu. Aceste amorteli apareau si dispareau. In afara de asta aveam niste simptome ciudate care ma speriau: mi se racea jumatate de fata, 2-3 minute, dupa care isi revenea. Bineinteles ca orice simptom pe care nu mi-l  puteam explica ma speria foarte tare. Asa am inceput sa am salturi de tensiune cauzate de frica. Mi s-au prescris niste medicamente care imi tineau tensiunea in frau, dar cand simteam ceva deosebit tot crestea pentru ca ma speriam.

 

In final mi s-a spus sa nu mai dau atentie la toate si sa-mi vad de treaba ca simptomele acestea mi le induc singura.Ce sa vezi, eram putin nebuna.

Uite asa s-au scurs vreo 2 ani si eu nu-i dadeam de cap starii mele. Amortelile s-au indesit, dar ma obisnuisem si cu ele. La un moment dat, mi-am dat seama ca nu mai aud bine cu o ureche. M-am dus la altcineva la ORL si m-am internat in spital. Am facut perfuzii si tot felul de tratamente dar, bineinteles in zadar. Intr-un final mi s-a indicat un CT. L-am facut la Spitalul Judetean din Brasov, fara substanta de contrast, si, surpriza: ERAM SANATOASA, NU AVEAM NIMIC PE CREIER. M-am bucurat, ce sa spun, dar problema tot nu era rezolvata.

 

M-am intors la medicul neurolog care m-a vazut cand aveam doar ameteli si i-am povestit despre toate simptomele care au aparut. Fara sa stea pe ganduri m-a trimis sa fac un RMN pentru ca, era suspiciune de NEURINOM DE ACUSTIC. Nu stiam nimic despre asa ceva, dar mi-am facut RMN-ul si presupunerea s-a dovedit a fi adevarata. Medicul care a vazut RMN-ul mi-a spus ca este mic (volum 2,1 cmc) si se poate opera fara probleme.

 

Revenind la medicul neurolog, acesta m-a trimis la Bucuresti sa fac Gamma Knife (iradiere cu raze gamma). Dupa aceasta iradiere, tumoarea urma sa se opreasca din evolutie si chiar ar fi putut sa se micsoreze sau sa dispara. Sigur ca ceea ce aflasem m-a bulversat. Ce sa fac? Sigur ca am ales varianta mai putin invaziva. Mi-era frica de operatie pe creier. Am facut Gamma Knife in vara lui 2006. Mi s-a spus ca in primele 6 luni tumora se va micsora, apoi se va umfla timp de cateva luni, dupa care se va micsora din nou. Am suportat tot ce mi s-a intamplat in speranta ca va veni si un final fericit. In primele 6 luni tumora a scazut, apoi a inceput sa creasca. M-am simtit rau, am fost la medic sa vad daca nu cumva tumora creste mai mult, dar mi s-a spus sa am rabdare ca totul va fi bine. In octombrie 2007, am fost la un nou control si mi s-a spus ca tumora s-a oprit din evolutie. Aproape ca mi-am luat gandul de la ea.

 

Dupa 2,5 ani de la Gamma Knife (si 1 an de la ultimul RMN), m-am dus la control sa vad ce mai face tumora mea. Nu ma simteam rau dar mi-am zis ca trebuie sa am situatia sub control. Cand colo, ce sa vezi ? RMN-ul arata ca tumora a crescut de la 2,2 cmc la 4,4 cmc intr-un an. Cu parere de rau am fost instiintata ca procedeul Gamma Knife nu a fost eficient (mi s-a spus ca m-am incadrat in acel mic procent de 10 % care nu raspunde la Gamma Knife) si va trebui sa ma operez.

 

Disperare. De ce ti-e frica nu scapi. Au inceput intrebarile : daca ma operam de la inceput nu era mai bine?  Probabil ca da. Puteam sa merg la Bagdasar Arseni sau la Clinica de Boli Neurovasculare din Bucuresti. Am incercat pe ici, pe colo, nu vreau sa critic pe nimeni. Cert este ca m-am ingrozit de ceea ce am vazut si disperarea a atins apogeul. Mi s-a spus ca o sa raman cu fata stramba si ca operatia va fi foarte grea. Nu trebuia sa stau sa creasca asa de mult. Am ramas fara replica. N-aveam de ales. Ori ramaneam cu sechele, DAR VIE, ori muream.

 

Intre timp copiii mei (carora le raman recunoscatoare pe viata), au inceput sa caute pe Internet alte posibilitati de a rezolva aceasta problema. Asa au gasit blogul lui Dan Santimbreanu de unde au aflat o multime de informatii despre ce as putea face in continuare. Am trimis mail-uri pe la clinici in Viena , la Hanovra dar si in Turcia. Dar era nevoie de o suma prea mare de bani pe care nu mi-as fi permis-o, mai ales ca operatia trebuia facuta cat mai repede.

 

Intre timp i-am trimis un mail lui Dan care a raspuns foarte repede. M-a incurajat si mi-a spus sa nu disper ca totul va fi bine. M-a sfatuit sa vorbesc cu dl. Doctor SERGIU STOICA de la spitalul Marie Curie din Bucuresti (spital de copii). M-am informat de pe Internet despre acest doctor tanar si m-am hotarat sa-i cer parerea, sa-mi spuna unde sa ma duc in strainatate. M-a primit cu multa amabilitate, a analizat situatia si mi-a spus ca are aparatura necesara si ma poate opera la spitalul Euroclinic din Bucuresti. Am ramas fara replica. Nu credeam ca se va oferi sa ma opereze. Mi-a spus ca exista riscul de a ramane cu o semipareza pe partea drepta dar ca aceasta se va rezolva in timp cu rabdare, gimnastica faciala, masaj. Felul in care mi-a vorbit acest OM m-a facut sa ma hotarasc sa-mi dau viata in mainile lui. Eram convinsa ca totul va fi bine. Disperarea m-a parasit si am pornit inainte, cu frica, pentru ca la urma urmei sunt si eu om, dar in acelasi timp cu convingerea ca aceasta este alegerea pe care trebuie sa o fac.

 

Am fost programata la operatie pe 21.01.2009. M-am internat la Euroclinic in Bucuresti si am fost operata. Operatia a durat 9 ore jumatate, a fost foarte grea, dar la sfarsit, doctorul SERGIU STOICA a fost foarte multumit. Reusise sa extirpe TOTUL ceea ce era extrem de important. Da, am ramas cu o usoara pareza, dar care se va rezolva.       Cred ca dupa aceasta operatie m-am mai nascut odata. Nu cred ca-i ii voi putea multumi indeajuns acestui medic extrem de modest, dar un bun profesionist care nu are faima, dar si-o va capata cat de curand prin rezultatele exceptionale pe care le are. Vreau sa spun ca la Spitalul Euroclinic am intalnit oameni de mare valoare, d-na DOCTOR VISAN, medic anestezist, care s-a ocupat de mine toata perioada sederii mele acolo, care a avut viata mea in mainile ei, dar ca a urmarit evolutia mea pas cu pas, cu mult profesionalism. Tot personalul din acest spital este de un inalt nivel de profesionalism si amabilitate.

 

Am stat in spital 5 zile, dupa care am plecat acasa pe picioarele mele. D-nul doctor a discutat cu mine prieteneste si mi-a raspuns la toate intrebarile. M-a supravegheat zilnic, chiar daca asta presupunea vizite sambata si chiar duminica.

Un lucru extraordinar care s-a intamplat a fost faptul ca Dan Santimbreanu, care nu ma cunostea, a venit sa ma viziteze si sa ma incurajeze la spital. Iata cum necazul ii apropie  pe oameni. Lui ii datorez faptul ca am ajuns sa cunosc acest MEDIC si ma aflu acum in aceasta stare buna de sanatate. Iti multumesc si iti doresc tot binele din lume.

 

Dupa operatie

 

Am venit acasa dupa 5 zile de la operatie. Eram slabita, dar fericita ca totul s-a terminat cu bine. Am continuat gimnastica faciala pentru ca stiu ca este esentiala. Cel mai rau ma supara ochiul care se usuca foarte repede datorita faptului ca nu se inchide bine. La Euroclinic m-a consultat un medic oftalmolog care mi-a spus ce am de facut in continuare. Am crezut ca este vorba de cateva zile, dar nu e asa. Problemele cu ochiul continua si e firesc, atata timp cat nu inchid ochiul bine. Am fost la un medic oftalmolog si in Brasov care mi-a spus ca este foarte bine ceea ce fac, trebuie sa folosesc lacrimi artificiale cat de mult si SA URMARESC EVOLUTIA OCHIULUI CAM LA 3-4 SAPTAMANI. Exista pericolul sa se lezeze cornea in profunzime ceea ce este ireversibil. Deci aveti grija de ochi.

 

O sa mai revin cu detalii referitoare la evolutia parezei. De asemenea dupa ce voi face RMN-ul post operatie (la 2 luni) voi atasa o poza. Deocamdata atasez o poza din RMN-ul dinainte de operatie.

Pe 6 aprilie am trimis si poza cu RMN-ul la doua luni de la operatie.

Dupa cum vedeti totul este impecabil. Cu pareza inca ma mai lupt dar nu ma las. Progresele sunt mici dar vizibile.

 

 

Va doresc multa sanatate si incredere! Se va rezolva!!!

Claudia